Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Triodul, pridvorul Învierii
Reprezentat de timpul liturgic pregătitor pentru prăznuirea Învierii Domnului, Triodul devine un prilej în care suntem îndemnaţi să redescoperim valorile Ortodoxiei centrate pe evenimentul Învierii. Derulată pe parcursul a zece săptămâni, perioada Triodului are menirea de a elibera sufletele de povara greutăţilor păcatelor şi de a le face să vibreze în căutarea rostului mântuitor al actului de profundă iubire arătată oamenilor de către Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Răstignit, mort şi Înviat.
Pentru a înţelege şi trăi mai profund marea Taină a Învierii Domnului, rânduiala bisericească prevede ca înainte de prăznuirea solemnă a celei mai mari sărbători creştine să se parcurgă câteva etape menite să înalţe sufletul fiecărui credincios având cuprinse zile pline de semnificaţii.
Călătoria spre Înviere
Prin cele trei duminici pregătitoare pentru Postul cel Mare, credincioşii sunt iniţiaţi în marea călătorie către Paşti, către înţelesul tainic al trecerii de la moarte la viaţă. Drumul este marcat de citirea pildei vameşului şi fariseului ca icoană a rostului şi rolului rugăciunii smerite înălţate către Dumnezeu, subliniindu-se cu această ocazie smerenia ca virtute necesară pentru a parcurge drumul spre Înviere. Smerenia vameşului, focalizată în acest prim popas duhovnicesc, trimite tainic către smerenia desăvârşită întrupată în persoana Domnului Hristos în rânduiala dumnezeiască a Coborârii la Iad. După această primă duminică urmează o săptămână specială, fără restricţii alimentare în ceea ce priveşte postul, zilele de miercuri şi de vineri din această perioadă fiind însemnate cu harţi. Logica acestei săptămâni se înţelege observând însemnătatea pericopei evanghelice ce va marca cea de-a doua duminică a Triodului, respectiv pilda întoarcerii fiului risipitor. Din această perspectivă, prima săptămână a Triodului semnifică ţara de aşa-zisă libertate a fiului risipitor, locul fără rânduială, fără reguli, fără nici o disciplină, adică ţara păcatului, unde fiul cel risipitor începe să conştientizeze că depărtarea de tată îi va aduce moartea. După această duminică, săptămâna a doua a Triodului va fi una în care zilele de miercuri şi vineri vor redeveni zile de post, ca semn al rânduielii restaurate, al venirii în firea obişnuită a însemnătăţii acestor zile.
Prefigurări liturgice în Triod
Pomenirea generală a celor adormiţi ce va fi săvârşită în ajunul celei de-a treia duminici a Triodului, duminică cunoscută sub numele de Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, are menirea de a menţine vie credinţa în învierea trupurilor, exprimând această idee astfel: Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s-a omorât moartea, s-a prădat şi iadul împreună cu ea şi a luat împărăţia Hristos, Cel ce s-a răstignit şi a Înviat. Acesta ne-a dăruit nouă nestricăciunea trupului; Acesta ne va scula şi pe noi şi ne va dărui Învierea, şi de slava aceea va învrednici cu veselie pe toţi câţi cu credinţă neabătută au crezut într-Însul cu căldură“ (stihiră de la Utrenia Sâmbetei Morţilor). Potrivit tâlcuitorului Triodului, ieromonahul Makarios Simonopetritul, rugăciunea pentru cei răposaţi din această perioadă ţine aprins gândul la moarte şi, în acelaşi timp, această rugăciune, săvârşindu-se în anticamera Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, surprinde liturgic comuniunea Bisericii prin evocarea eshatologică a umanităţii. După acelaşi autor, gândul la moarte şi exprimarea nădejdii în Înviere se contopesc în Duminica lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi, când se subliniază perspectiva prezentării în faţa judecăţii dumnezeieşti care va avea drept criteriu adevărul reliefat de Evanghelie şi raportarea faţă de acesta a credinciosului.
„Să ne apropiem de Domnul cu pocăinţă curată…“
Săptămâna după Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi este una în care se rememorează nostalgia Raiului pierdut de Adam prin neascultare. Întreaga perioadă concentrează timpul edenic al comuniunii omului cu Dumnezeu. De aceea, zilele de miercuri şi de vineri ale acestei săptămâni sunt aliturgice, adică zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, şi suntem chemaţi să parcurgem un drum al ascezei printr-o perioadă de pregătire pentru intrarea deplină în Postul cel Mare. În duhul imnografilor Triodului, perioada aceasta este văzută ca fiind înainte-prăznuirea postului şi introducerea lui, uşa de intrare a luptelor duhovniceşti. Dacă Adam şi Eva nu au dus la desăvârşire comuniunea cu Dumnezeu prin porunca postului poruncit de Acesta în Rai, în această perioadă suntem îndemnaţi să ne angajăm în rânduiala postului, renunţând în primul rând la carne, ca la finalul acestei săptămâni să începem educarea simţurilor sufleteşti prin post mai accentuat: Să ne curăţim mai înainte simţurile cele sufleteşti şi de Domnul să ne apropiem cu deprinderi de străpungere, cu pocăinţă curată strigând necurmat: Lăudaţi, binecuvântaţi şi preamăriţi pe Hristos în veci! (stihiră de la Utrenia din marţea Săptămânii Brânzei). Se poate observa de aici că osteneala postului ce va urma are drept scop alipirea de Hristos, ce se va preface în prilej de laudă, binecuvântare şi preamărire a Lui pentru marele Dar al Învierii.
Postul cel Mare - pregătirea pentru depăşirea timpului însuşi
Triodul cuprinde în special drumul propriu-zis al Postului Mare, alcătuit din şase săptămâni de post şi din Săptămâna Mare, perioada însemnând „roata celor şapte zile“ şi pregătirea în vederea depăşirii timpului însuşi în împlinirea acestuia în ziua a opta, văzută ca ziua veşniciei, a Revelaţiei depline, a Învierii. Simbolismul cifrei 7, utilizat adesea în perioada dinainte de Paşti, stă în legătură cu împlinirea Vechiului Testament în persoana Mântuitorului Hristos. În perioada Triodului, şi cu precădere pe parcursul Postului Mare, au loc citiri intense ale unor cărţi de bază ale Vechiului Testament (Facerea, Ieşirea, Isaia, Iezechiel, Proverbele şi Iov) cu scopul de a revela faptul că Triodul este o condensare a istoriei mântuirii şi o actualizare duhovnicească a recapitulării tuturor lucrurilor săvârşite în Hristos. Lecturile urmăresc unirea învăţăturii morale şi ascetice cu pregătirea dezvăluirii tuturor prorociilor în Cruce şi Înviere. Având o puternică nuanţă penitenţială, numărul 7 corespunde timpului pregătirii vechi-testamentare. Odată cu actualizarea Învierii Domnului la Paşti, timpul se transfigurează stând sub semnul cifrei 8 ca semn al praznicului praznicelor, când citirile Noului Testament sunt accentuate pentru a inaugura timpul pascal. Dacă în perioada celor şase săptămâni ale Postului Mare este vorba de un post ascetic, de curăţire şi luptă împotriva patimilor, în Săptămâna Mare, postul devine unul euharistic, pregătitor pentru Împărtăşirea pascală, rânduit în vederea dimensiunii iniţiatice a Săptămânii Mari. Parcurgând toţi paşii propuşi de Triod, credinciosul are prilejul să cinstească Calea Mântuirii ce îl descoperă pe Hristos Cel înviat. În acest fel, Triodul devine pridvorul unde se întrezăreşte Învierea ca ţel de împreună-vieţuire cu şi în Hristos.