Calitățile duhovnicului

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 713-714

„Spunea odată un mare ierarh ortodox: Dați-mi duhovnici buni și voi schimba fața lumii! Duhovnicul este sufletul unei mănăstiri. Un duhovnic bun se formează după multă nevoință și osteneală și este un vas ales al Duhului Sfânt. În el se odihnește harul lui Dumnezeu mai mult ca în ceilalți creștini. Duhovnicul trebuie să se roage mai mult ca ceilalți călugări, să fie întâi la biserică, la ascultare, la post, la milostenie și la toată fapta bună. El trebuie să cunoască foarte bine Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, ca să poată învăța și vindeca pe oricine vine la dânsul. El trebuie să unească cu multă înțelepciune și dreaptă socoteală scumpătatea cu iconomia, asprimea cu blândețea, canonul cu iertarea. Altfel ori se osândește pe sine, ori aruncă în osândă pe fiii săi duhovnicești. Duhovnicia este un mare dar al lui Dumnezeu. Eu întotdeauna m-am temut de duhovnicie mai mult decât de Sfânta Liturghie și cu mare grijă am primit la spovedanie. Dar, dacă suntem sub ascultare și ne rugăm mai mult, avem nădejde. Zicea odată Părintele Ioil (Gheor­ghiu) către ucenicul său:

– Astăzi nu mai avem duhovnici devotați și luminați de Duhul Sfânt, pentru că a slăbit credința și dragostea noastră către Dumnezeu. Și acolo unde nu se află credință multă și dragoste fierbinte pentru Hristos, nu poate exista nici viață duhovnicească.

Zicea bătrânul și aceasta:

– Starețul unei mănăstiri îl reprezintă pe Hristos. El lucrează în numele lui Hristos și al ierarhului respectiv. Deci, cum a lucrat Domnul pe pământ, așa trebuie să lucreze și starețul. Adică să fie om al rugăciunii, să iubească până la jertfă pe Hristos, biserica, pe fiii săi duhovnicești, pe săraci și pe toți oamenii. Să iubească postul, tăcerea, citirea sfintelor cărți, slujbele din biserică, ascultarea, spovedania și să fie smerit. Ca începător al obștii, starețul trebuie să fie un exemplu viu pentru ceilalți. Nici prea aspru, nici prea iertător, nici prea legat de cele pământești, nici nepăsător; ci să împace, după Sfânta Evanghelie, pe Marta cu Maria. Călugării sunt datori să se roage permanent pentru starețul lor, ca să-l lumineze Dumnezeu și atunci toate vor fi bune și în pace.

Pentru înnoirea vieții duhovni­cești, spunea:

– Viața duhovnicească nu se poate reînnoi decât prin multă rugăciune, prin duhovnici buni, prin părăsirea grijilor pământești și prin mare nevoință pentru cele duhovnicești, cerând harul și mila lui Dumnezeu. Însă acolo unde stăpânesc patimi ca: mândria, dezbinarea, grija vieții pămân­tești, traiul bun și odihna, nimic nu se poate înnoi, până nu se taie rădăcinile păcatelor. Apoi, nu se poate reînnoi viața duhovnicească fără cuvânt de învățătură, care să iasă din inimă și să meargă la inimă. Dar să avem nădejde, pă­rinților.” 

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)