Când se poate încălca jurământul

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Iosif, Cap. XXV, 5-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 610-611

„(...) Și bărbații cuvioși, și îngerii, și chiar Dumnezeu Cel Atotputernic și-au schimbat adesea hotărârile luate. Fericitul David a hotărât cu jurământ zicând: Așa să facă Dumnezeu rău vrăjmașilor lui David și mai multe să facă, dacă voi lăsa până mâine un singur om din toți cei ce țin de Nabal (I Regi 25, 22). Dar, îndată intervenind Abigail, soția acestuia, și rugându-se pentru el, David a slăbit amenințările și a revenit asupra celor spuse, socotind că e mai bine să-l creadă cineva că-și calcă hotărârile, decât să-și păstreze cre­dința față de jurământul său, printr-o faptă de cruzime. Viu este Domnul, a zis el, dacă n-ai fi venit repede în calea mea, n-ar fi rămas până în zori Nabal (I Regi 25, 34). Precum suntem de părere că nu trebuie imitată acea ușurință a unui jurământ pripit, care a fost făcut sub starea unei tulburări sufletești, tot așa credem că trebuie să fie pildă slăbirea și îndreptarea unei hotărâri. Vasul de bună alegere (Apostolul Pavel), scriind corintenilor, (...) le declară cu jurământ de ce a socotit că e mai bine să treacă peste cuvântul dat, decât să aducă o grea tristețe discipolilor prin venirea sa (II Corinteni 1, 15-23). Când îngerii au refuzat să intre în casa lui Lot din Sodoma, zicând către el: Nu vom intra, ci vom poposi în piață (Facerea 19, 2), la rugămințile lui stăruitoare sunt înduplecați și-și schimbă cuvântul dat. (...) Dacă ei știau că vor poposi la el, au refuzat printr-o scuză fățarnică invitația; iar dacă se scuzau cu adevărat, este foarte limpede că și-au schimbat hotărârea. Credem că Sfântul Duh ne-a dat în cărțile sfinte aceste exemple pentru a ne învăța să nu rămânem cu încăpă­țânare în hotărârile noastre, ci să le supunem propriei noastre jude­căți, păstrând-o pe aceasta liberă de lanțul oricărei legi, pentru ca să fie gata de a răspunde la orice chemare și să nu refuze, sau să amâne de a trece fără întârziere la ceea ce dreapta ei chibzuială va găsi trebuitor.”

Origen, Din comentariul la Evanghelia după Matei, Din Cartea a X-a, C, XXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 54

„Tăierea capului Prorocului (Ioan Botezătorul) mai e prilejuită și de un jurământ, pe care mai bine ar fi fost să-l fi jurat fals decât să-l fi respectat. Într-adevăr, nu se poate compara greșeala de a face un jurământ ușuratic și a călca acest jurământ pe motiv de ușurătate, cu greșeala de a ucide un proroc pe motivul că-ți ții jurământul! De altfel nu-i singurul motiv al tăierii capului, ci pentru că erau de față și oaspeți care, desigur, preferau moartea prorocului decât rămânerea lui în viață. Stând la masa ospățului ei se hrăneau, tot­odată, din aceeași învățătură ticăloasă, care stăpânește peste iudei și care tresaltă de bucurie la serbarea nașterii ei. Poate că, într-o zi, vei folosi acest text împotriva celor care fac astfel de jurământ ușuratic, pe care, totuși, vor să-l respecte, deși e plin de fărădelege, spunându-le că nici un jurământ nu-i bine să-l ținem așa cum l-a ținut Irod.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)