Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50 „Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă,
Credința ne descoperă cele ce nu se văd
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 298
„Atunci avem credință, când nu ne mărginim numai la ochii trupului, ci vedem cu ochii minții cele ce nu se văd. Mai cu seamă pe acelea pe care le vedem cu ochii minții trebuie să le socotim mai vrednice de credință decât pe cele pe care le vedem cu ochii trupului.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1015
„Când zicem credință, înțelegem cunoașterea adevărată despre Dumnezeu, și nu altceva. Cunoașterea este deci prin credință. Va mărturisi aceasta prorocul Isaia: Dacă nu veți crede, nu veți înțelege (Isaia 7, 9). Iar că o cunoaștere care constă dintr-o simplă teorie e declarată de scrierile Sfinților (de Scripturi) nefolositoare, poți înțelege și din următoarele. A spus unul dintre Sfinții ucenici: Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și demonii cred și se cutremură (Iacov 2, 19). Ce vom zice deci față de acestea? Cum va adeveri deci Hristos spunând că a avea viața veșnică înseamnă a cunoaște pe Unul și adevăratul Dumnezeu și, împreună cu El, pe Fiul? Socotesc că trebuie să spunem despre cuvântul Mântuitorului că este cu siguranță adevărat, căci cunoașterea e viață, fiindcă naște (în noi) puterea tainei și aduce împărtășirea de binecuvântarea tainică, prin care ne unim cu Cuvântul viu și de-viață-făcător.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 165
„(...) Vă rog să faceți rugăciuni pentru mine către Domnul, ca să dobândesc o credință vie și lucrătoare în El, neomorâtă de patimi, ci având puterea crucii și a morții și a înmormântării și a învierii Lui. A crucii, prin nelucrarea păcatului, a morții, prin lepădarea cea mai deplină a răutății, a mormântului, prin renunțarea la închipuirile produse în suflet de lucrurile supuse simțurilor, a învierii, prin bogăția virtuților și a belșugului cunoștinței adevărului Lui și prin ridicarea cugetării de la cele stricăcioase la înălțime, ca să devin de un trup și de un suflet cu El (Coloseni 1, 13).”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)