Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul LXI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 570 „Bogăția de-ar curge, nu vă lipiți inima de ea! (Psalmi 61, 10). Dacă
Cum să dobândim Împărăția cerurilor
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a IX-a, XXXI-XXXIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 341-342
„Ca să înțelegeți starea sufletească a adevăratei rugăciuni, vă voi spune nu părerea mea, ci pe cea a fericitului Antonie. Știm că acesta stăruia în rugăciune uneori atât de mult, rugându-se adesea cu aceeași înălțare a minții până ce soarele începea să inunde totul cu razele sale, încât l-am auzit strigând, în fervoarea duhului său: De ce mă împiedici, soare, răsărind, ca să mă smulgi din strălucirea luminii adevărate? Despre rugăciune există și această cugetare a lui, mai mult decât omenească, aș zice chiar cerească: Nu este desăvârșită rugăciunea în care monahul își dă seama de sine și de faptul că se roagă. Și, ca să îndrăznim să adăugăm și noi ceva la această admirabilă cugetare, după măsura slăbiciunii noastre, vom arăta din proprie experiență caracteristicile unei rugăciuni care este ascultată de Domnul. Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare și nici vreo deznădejde nu ne-a zdruncinat încrederea, ci am simțit din însăși revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, atunci să fim siguri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Într-adevăr, cineva merită să fie auzit și să obțină un lucru doar atâta timp cât crede că el poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu are putința să i-l dea. Căci Domnul nu-Și tăgăduiește aceste cuvinte: Când vă rugați, să credeți că veți primi ceea ce cereți și vi se va da vouă (Marcu 11, 24). Ghermanus: Această încredere că rugăciunile vor fi auzite credem că izvorăște din puritatea conștiinței. Dar noi, a căror inimă este încă împunsă de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți? Isaac: 1. Mărturiile evanghelice și prorocești spun că există diferite cauze ce fac să fie auzite rugăciunile noastre, în funcție de diferitele și variatele stări ale sufletelor. Una constă, așa cum o arată glasul Domnului, în uniunea dintre două suflete. (...) Ai și o alta: plenitudinea credinței, asemănată cu un grăunte de muștar. (...) Ai, de asemenea, și rugăciunea statornică, pe care cuvântul Domnului a numit-o, datorită stăruinței ei neobosite, îndrăzneală: Acum zic vouă că, dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica și-i va da cât va avea nevoie (Luca 11, 8).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)