Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Cum să ne păzim comoara virtuții
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XIII-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 236-238
„Învață și învață-te viețuirea evanghelică: strictețe ochilor, înfrânare limbii, înrobire trupului, gând smerit, curăție minții, stingere mâniei! Dacă te silește cineva să faci ceva, fă mai mult decât îți cere (Matei 5, 41); dacă cineva îți ia ceva, nu te judeca cu el (Matei 5, 40); dacă te urăște cineva, iubește-l (Matei 5, 44); dacă ești nedreptățit, rabdă (I Corinteni 4, 12); dacă ești hulit, roagă-te pentru hulitori (Matei 5, 44). Fii mort pentru păcat (Romani 6, 2); răstignește-te împreună cu Hristos; mută-ți toată dragostea spre Domnul!
- Acestea, însă, sunt anevoioase!
- Dar ce e și bun, și ușor? Cine a dobândit victorii dormind? Care petrecăreț și iubitor de plăceri s-a împodobit cu cununile răbdării? Nimeni n-a luat premiul dacă n-a alergat. Ostenelile dau naștere slavei; oboselile prilejuiesc cununi. Prin multe necazuri se cuvine să intrăm în Împărăția cerurilor (Fapte 14, 22); o spun și eu; dar aceste necazuri le primește fericirea aceea din Împărăția cerurilor, pe când ostenelile pentru păcat le așteaptă durerea și tristețea iadului. Omul care privește cu deosebită luare-aminte își dă seama că nici faptele diavolului nu se săvârșesc fără osteneală de lucrătorii nelegiuirii. Cum sunt ostenelile castității? Dar cel care trăiește în desfrânare este cu totul nădușit, că plăcerea îl topește. Slăbește, oare, înfrânarea atât de mult trupul cât îl strică neînfrânarea ticăloasă și nestăpânită? Da, anevoioase sunt nopțile nedormite ale celor care priveghează în rugăciuni, dar cu mult mai anevoioase ale celor care stau treji pentru săvârșirea răutăților! Că teama de a fi prins asupra faptului și ghimpele,
care însoțește totdeauna plăcerea, alungă desăvârșit orice liniște. Dar dacă tot fugind de calea cea strâmtă, care duce la mântuire, mergi pe calea cea largă a păcatului, mă tem ca nu cumva, călătorind pe calea aceasta, să nu ajungi până la sfârșit într-un popas pe măsura ei.
- Dar comoara virtuții e greu de păzit!
- Pentru asta priveghează, frate! Dacă vrei, ai ajutoare: rugăciunea, care te păzește noaptea; postul, care-ți păzește casa; cântarea de psalmi, care-ți desfătează sufletul. Ia-le pe acestea în ajutorul tău! Ele să stea de veghe cu tine noaptea, ca să păzească odoarele vistieriei tale! Spune-mi, ce-i mai bine: să fim bogați, și să ne neliniștim cu paza odoarelor, sau dintru început să nu avem ce să păzim? Nimeni nu aruncă bunătățile de teama pierderii lor. Că nimic din cele omenești n-ar mai exista dacă ne-am gândi că am putea pierde din lucrurile pentru care ne sârguim. Lângă lucrarea pământului stă nerodirea lui; lângă negustoria pe mare, naufragiile; lângă căsătorie, văduvia; lângă nașterea de copii, lipsa de copii. Și totuși ne apucăm de lucru; și, întemeiați pe mai bune nădejdi, lăsăm pe seama lui Dumnezeu, Cel care ne rânduiește viața, împlinirea celor ce nădăjduim.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)