„Dacă apare boala, să alergăm la Dumnezeu“

Atât ediţia în limba română, cât şi ediţiile recente în limba greacă, engleză şi franceză nu redau integral menţiunile prezente în titlul unora dintre omiliile Sfântului Grigorie Palama, păstrate în diferite manuscrise. Spre exemplu, manuscrisele Vatoped 134 şi Vatoped 631 specifică constant, aproape la fiecare omilie, că autorul este "cel întru sfinţi, părintele nostru, noul teolog şi făcător de minuni, Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului".

Explicaţia omiterii acestei menţiuni în ediţiile moderne poate fi dată de faptul că la baza ediţiilor critice au stat manuscrise care cuprindeau un număr mult mai mare de omilii decât codicii amintiţi mai sus, dar care nu mai păstrau şi aceste specificaţii legate de autor.

Aruncă toată durerea de la cei ce te cinstesc

Copiştii manuscriselor athonite, precum şi iconarii vatopedini au păstrat această menţiune. Icoana Sfântului Grigorie Palama dintr-unul din paraclisele Mănăstirii Vatoped cuprinde acelaşi text: "Sfântul Grigorie Palama, noul teolog şi făcător de minuni". Este normală prezenţa acestei însemnări şi în titlul omiliilor. Lucrări pastorale, omiliile au fost răspândite după adormirea Sfântului Grigorie, întărind evlavia celor ce se împărtăşiseră de minunile care izvorau de la racla sfântului. Într-una din omiliile sale, sfântul îndemna: "Dacă apare boala, să nu alergăm la vrăjitori, la vraci şi la ghicitorii cei înşelători, ci la Dumnezeu şi la mijlocirea sfinţilor Lui; să alergăm la cei afierosiţi Lui, care prin viaţa lor sfântă sunt mai presus de noi şi au mai multă trecere la Dumnezeu decât noi; să alergăm la rugăciunile, cererile şi slujbele lor." Iată că, după adormirea sa, credincioşii aveau să alerge cu credinţă la Sfântul Grigorie, ca la un adevărat făcător de minuni. "Toate bolile trupului şi durerea sufletului alungă-le de la cei ce cu credinţă vin şi cinstesc cu dragoste icoana ta" (Paraclisul Sfântului Grigorie Palama).

Teolog, adică taumaturg

Observăm însă că tămăduirea bolilor şi uşurarea greutăţilor trecătoare sunt strâns legate de curăţirea de patimi şi lucrarea virtuţilor. De altfel, şi menţiunea "adevărat teolog", prezentă în titlul omiliilor, nu este separată de referirea la calitatea de "făcător de minuni" a Sfântului Grigorie. Însă, aşa cum bine se ştie, nu poate exista teologie fără viaţă de sfinţenie. Teologia fără viaţa lucrării dramatice a virtuţilor este un nonsens. Minunea şi teologia iau naştere în sufletele despătimite: "Să rămânem mai presus de păcat, îndepărtând astfel de la noi bolile. Orice boală îşi are pricina în păcat. Rari sunt cei care suferă pentru slava lui Dumnezeu, precum orbul cel din naştere, vindecat de Domnul." De altfel, şi în rugăciunile adresate sfântului întâlnim împletirea cererilor pentru izbăvirea de boli, ferirea de patimi şi dobândirea înţelegerii teologice adevărate: "Tămăduieşte durerea inimii mele, Părinte, că pătimeşte cumplit, şi alungă de la mine spurcatele patimi; şi grăieşte, ierarhe, inimii noastre ale tale învăţături, care ne arată mereu cărarea mântuirii".

În multe din textele Sfântului Grigorie Palama, patimile sunt definite drept "drumuri cu totul strâmbe şi întortocheate". Aşadar, darul facerii de minuni, pe care Dumnezeu îl dăruieşte sfinţilor, nu lucrează în mod automat şi impersonal în cei ce se apropie de ei în stare de păcat continuu. Credinciosul se apropie de sfinţi nu într-un demers cu valenţe magice. Trebuie imperativ conştientizată furtuna pe care păcatul o dezlănţuie în firea umană. "Drumurile cu totul strâmbe şi întortocheate" nu pot fi prelungite printr-o căutare inconştientă a vindecării taumaturgice. Sfinţii sunt făcători de minuni. Sfântul Grigorie Palama este făcător de minuni. Aceste realităţi nu pot deveni obiecte ale marketizării. Dacă cel ce se apropie de sfinţi nu se apropie cu conştiinţa necesităţii schimbării minţii, asumării crucii ascetice a teologiei, el se apropie în zadar (cu excepţia situaţiei în care Dumnezeu îngăduie minunea pentru întoarcerea celui care se apropie de sfinţi în acest fel).

Noul Hrisostom

Apropierea de sfinţi în credinţă şi curăţenie naşte teologia în mintea şi inima celui care se apropie: "Rugăciunea ajută-ne să o ţinem pururea, Sfinte, şi ne fă părtaşi, Grigorie, luminării tainice a Duhului". "Sfinţii mărturisesc despre venirea lu Hristos şi despre adevărul celor făgăduite de El. Unii dintre ei, mucenicii, nu numai prin cuvinte şi-au propovăduit mărturia, ci stând împotriva necredincioşilor până la sânge, şi-au arătat trupul piatră neclintită, înscriind pe ea şi înfăţişând prin ea patimile Mântuitorului, iar prin izvorul de minuni şi miruri al trupului mărturisesc şi învierea Răstignitului şi puterea Celui Înviat". (Omilia 48). "Cel întru sfinţi, părintele nostru, noul teolog şi făcător de minuni, Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului" a devenit făcător de minuni pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu acest har. De asemenea, propria sa apropiere de sfinţi, întru smerenie şi credinţă, l-au configurat pentru starea de curăţire neîncetată. În câteva din omilii aminteşte cu dragoste şi îndeamnă cu căldură la cinstirea Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Tesalonicului. Imediat însă după trecerea în Împărăţia cea veşnică, următorii şi cinstitorii săi l-au asemuit şi alăturat chiar Sfântului Dimitrie. Într-una din versiunile cele mai vechi ale slujbei Sfântului Grigorie, alăturarea aceasta este întâlnită de câteva ori. O altă versiune îl numeşte Hrisostom: "Rai frumos te-ai arătat Bisericii, ca un nou Hrisostom, hrănind, veselind şi învăţând prin cuvintele tale felurite...".

Lucrarea sfinţilor, înţelepţirea turmei cuvântătoare

Îngrijorarea multor contemporani îndepărtaţi de Dumnezeu pentru viitorul prezenţei teologiei în spaţiul public ar putea fi tratată eficient printr-un apel permanent la realitatea sfinţilor "făcători de minuni". "Pentru un acces cultural, există o bibliografie în expansiune, de la dicţionare şi enciclopedii ale religiilor la portrete de culturi spirituale şi studii religioase; există colocvii pe teme etice unde religia îşi spune cuvântul, există dialog între ştiinţă, filozofie şi religie" (Anca Manolescu). Însă pentru un acces ontologic, tămăduitor, existenţial, ultimativ, recursul la apelul şi realitatea sfinţilor care ne pot tămădui de neputinţele ieşite din păcat, prin harul dăruit de Dumnezeu, este imperativ. Cât timp cineva rămâne la nevoia unui acces cultural care să-i deschidă uşa teologiei, nu poate sparge anumite bariere conceptuale. Teologia înseamnă însă asumare: "Căci mai rea decât moartea este o viaţă despărţită de Dumnezeu: sufletul, nelucrând binele, devine în mod necesar lucrător a tot răul". Răspunsul la toate provocările de nuanţă atee, agnostică sau chiar anticreştină, ar putea începe astfel: "Părinte, înţelepţeşte turma ta să priceapă înşelătoarele vorbe şi preaviclenele puneri la cale şi meşteşugul şi gândul vrăjmaşului, rugându-te lui Dumnezeu să păzească credinţa Bisericii".