Dragostea de Dumnezeu și de aproapele

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 702

„Cu greu vei găsi pe cineva care, pentru dragostea de Hristos, să iubească pe aproapele său cu adevărat și așa cum trebuie să-l iubească. Pe cei mai mulți dintre oameni îi leagă unii de alții afacerile și treburile lumești.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXI, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 704-705

„Punând față în față iubirea ta de oameni cu iubirea Lui, să cunoști că chiar dacă ai ierta de șaptezeci de ori câte șapte, chiar dacă ai ierta necontenit pe toți cei ce-ți greșesc, iubirea ta de oameni față de bunătatea lui Dumnezeu cea nemărginită, (...) e ca o picătură de apă față de un ocean nemărginit; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult. De aceea a și adăugat zi­când: Asemănatu-s-a Împărăția ceru­rilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Și începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Neavând el cu ce să plătească, a poruncit să-l vândă pe el, pe femeia lui, pe copiii lui și toate câte avea. (Matei 18, 23-25) Acest datornic însă, după ce s-a bucurat de iubirea de oameni a stăpânului său, s-a dus și a su­grumat pe tovarășul lui care-i datora o sută de dinari. Stăpânul mâniat a poruncit să-l bage iarăși la închisoare până ce va plăti tot. Ai văzut cât de mare este deosebirea dintre păcatele ce le facem față de oameni și cele pe care le facem față de Dumnezeu? Este atâta deosebire câtă este între zece mii de talanți și o sută de dinari; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 217

„Aceasta-i capul virtuților, aceasta-i temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu merge mână-n în mână cu dragostea de aproapele. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu va nesocoti pe aproapele său, nu va pune banii și averile mai presus de semenii săi; dimpotrivă, va fi larg la inimă și la pungă, aducându-și aminte de Cel ce a spus: Cel ce a făcut unuia din acești frați mai mici ai Mei, Mie a făcut (Matei 25, 40). Gândindu-se că prin ajutorul dat semenului său Însuși Stăpânul universului este Cel Ce-și împropriază ajutorul dat, va face pe toate cu multă tragere de inimă și va da milostenie cu brațele deschise. Nu se va uita la nevrednicia celui din fața lui, ci la măreția Celui Care i-a făgăduit că-și împropriază cele date săracilor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Noua, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1991), vol. 38, p. 285

„Strălucite sunt însușirile iubirii de Dumnezeu și de frați. Căci prin acestea două se împlinește legea. Și tot cel ce ajunge la o astfel de treaptă de slavă este strălucitor și minunat. Și va fi numărat între cei mai buni slujitori. Căci Hristos strigă și zice: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău (Matei 25, 21). Pentru că va intra, foarte pregătit, în Ierusalimul ceresc și va petrece în lă­cașurile de sus, în bunătățile mai presus de minte și de cuvânt.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)