Duminica Floriilor, Duminica Împărăţiei

Evenimentele care preced Intrarea Triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, învierea lui Lazăr şi ungerea din Betania, consemnate de Evanghelistul Ioan, au avut un rol pregătitor şi consolator pentru ucenicii Domnului în apropierea Patimilor Sale. Intrarea Domnului în Ierusalim semnifică acceptarea suferinţelor şi morţii de către Mântuitorul, dar şi descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stăpânitor al vieţii şi al morţii şi Biruitor veşnic al răului. Împăratul Hristos îşi face intrarea biruitoare în Ierusalim, smerit pe mânzul asinei, în deplină ascultare, pentru a împlini voia atotputernică a Tatălui şi a muri pe cruce, preţ de răscumpărare pentru întreg neamul omenesc.

Perspectiva pe care o avea poporul evreu despre Mesia, cel aclamat ca Împăratul lui Israel, este opusă faţă de lucrarea pe care Domnul Hristos vine să o împlinească în Ierusalim. Poporul evreu aştepta în acele momente împlinirea mesianităţii lui istorice, adică proclamarea unei împărăţii lumeşti care să le asigure bunăstarea, libertatea şi prestigiul printre neamuri. Prosperitatea era înţeleasă la poporul evreu ca semnul alegerii de Dumnezeu.

Împărăţia lui Hristos este diferită de împărăţia lumească

Mântuitorul nu numai că nu urmărea aceste lucruri, dar a arătat că Împărăţia cerurilor, pe care a venit să o proclame, este o realitate duhovnicească care nu se manifestă prin criterii materiale exterioare. Împărăţia cerurilor este împărtăşirea unor daruri infinit mai bogate decât cele lumeşti, şi ele se traduc prin daruri de viaţă veşnică, de viaţă absolută şi nepieritoare. Mântuitorul şi-a pregătit ucenicii pentru darurile cereşti atunci când le-a vorbit de viaţa cea adevărată, pâinea cerească, apa cea vie, care izvorăsc din Persoana Sa. Observăm că aceste daruri sunt caracterizate de epitete ca adevărat, viu, ceresc, tocmai pentru a le distinge de darurile trecătoare şi iluzorii care nu oferă omului viaţa veşnică, dar pe care acesta le urmăreşte obsesiv. Smerenia Mântuitorului şi tristeţea chipului său, arătate în Duminica Floriilor, constituie mesajul că oamenii care au ca ideal scopuri lumeşti şi îşi fac din creaţie suportul existenţei lor vor refuza Împărăţia cerurilor. Pentru oamenii "lumeşti", lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, Hristos nu este de dorit. Aceştia îşi vor găsi întotdeauna idealuri în ceea ce lumea le oferă sau mintea omului poate crea.

Evreii care-L cinsteau pe Fiul I-au pregătit şi crucea

Duminica Floriilor vine să proclame o separaţie între ceea ce se vede, ceea ce este aparent, trecător şi ceea ce nu se vede şi este aproape inaccesibil pentru firea uşurelnică a omului. Marele predicator creştin Ilie Miniat, care a trăit în secolul al XVII-lea, într-o predică la Duminica Floriilor, condamnând făţărnicia şi ipocrizia, face o paralelă între atitudinea duplicitară a poporului evreu faţă de Mântuitorul şi purtarea unor creştini ai Bisericii.

Ilie Miniat spunea că la citirea pericopei evanghelice care relatează intrarea Domnului în Ierusalim, oricine ar gândi şi ar socoti că Domnul Iisus Hristos nu se putea teme de nimic decât de ura şi zavistia bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor: "O, cetate sfântă, Ierusalime, cu adevărat cetatea lui Dumnezeu, preamărită ai fost în veacurile trecute şi preamărită vei fi în veacurile viitoare, pentru marea dragoste ce o arăţi către Dumnezeu făcătorul de bine. O, mulţumitorilor prunci ai evreilor, laud firea voastră cea bună. Voi ieşiţi cu ramuri de măslin şi stâlpări de finic, semnele biruinţei, şi întâmpinaţi pe acest făcător de minuni, fiul lui David, ca un Împărat al lui Israel. Văd în inimă că sunteţi gata să apucaţi chiar armele ca să-l păziţi în orice moment de vicleşugul vrăjmaşilor. Iisuse al meu, aici în Ierusalim nu te mai temi se nimeni". Aceasta este ceea ce se vede, dar adâncul este altul. Ilie Miniat spunea în continuare: "Dar ce zic eu? O, gândiri nestatornice ale oamenilor, făţarnicilor şi mincinoşilor ce stropiţi cu sânge cetatea cea spurcată! O, vremelnică primire cu cântece a acestui popor nemulţumit! Cetatea Ierusalimului care astăzi este teatrul acestei sărbători strălucite, peste câteva zile va fi priveliştea înfricoşătoarelor tânguiri. Ea, care-L primeşte acum ca pe un împărat al lui Israel, peste câteva zile Îl va pironi pe cruce ca pe un făcător de rele. Acest popor care acum fâlfâie stâlpări de finic peste câteva zile îi va ciopli crucea. Aceştia, care îi strigă acum Osana, vor striga să se răstignească. Astăzi îi arată cinste, iar peste câteva zile, atâta defăimare".

Purtările păcătoase ale creştinilor răstignesc din nou pe Domnul

Marele predicator considera că lumea nu s-a schimbat foarte mult de atunci, ea continuă să fie mânată de entuziasme contrare, să balanseze inconsecvent spre orice lucru care îi oferă o satisfacţie imediată. Ilie Miniat spunea că nu este de dorit o atitudine triumfalistă din partea unora în legătură cu mulţimile de creştini care se apropie de Biserică în vremea sărbătoririi Paştelui: "Alaiul cel mare cu care este întâmpinat Domnul nu este altceva decât o înfăţişare de teatru. Din mulţimea de oameni care aleargă să serbeze patimile lui Hristos, unii nu s-au pocăit deloc, alţii îl văd pe Hristos pe cruce, dar nu s-au lăsat de desfrânare, alţii n-au întors încă lucrurile furate, iar alţii nu s-au împăcat încă cu vrăjmaşii lor, nu şi-au lăsat obiceiurile cele rele şi nici gând nu au să-şi îndrepte viaţa (...). Dar în felul acesta iudeii l-au răstignit numai o dată pe Iisus Hristos în Vinerea Mare, apoi creştinii îl răstignesc a doua oară în fiecare Vinere Mare, în fiecare an. Unele sunt cele ce se văd şi altele cele ce se fac. Fiindcă în aceste zile creştinii trebuie să se arate mai evlavioşi".

Ilie Miniat este de părere că nimeni dintre oameni care se aşază în poziţie de mulţumire, de nepăsare şi de împăcare cu propria condiţie păcătoasă nu are şansa apropierii de Dumnezeu. Ba, mai mult, taina Economiei dumnezeieşti, adică a lucrării răscumpărătoare a Mântuitorului, nu poate fi rezumată şi înţeleasă la nivelul intelectual şi raţional, ci este înţeleasă prin credinţă, prin curăţie sufletească, ce duce la luminarea dumnezeiască.

Creştinul trebuie să-şi răstignească păcatele

Ilie Miniat este conştient că pentru majoritatea creştinilor luminarea dumnezeiască şi nepătimirea sunt realităţi aproape inaccesibile, şi el începe de la ceea ce poate fi experimentat de toţi. El credea că primul pas pe care creştinul trebuie să-l facă este sensibilizarea sufletului, subţierea lui în faţa Patimilor Mântuitorului şi orientarea lui spre fapte bune şi vindecarea răutăţilor. Ilie Miniat este de părere că omul trebuie să-şi ucidă păcatele şi patimile după chipul Răstignirii Mântuitorului: "Mie mi se cade să ţin în spate crucea aceasta, eu să sufăr atâtea patimi, eu să sufăr o moarte ca aceasta. Dacă nu pot să mor pentru Tine, cel puţin să mă pocăiesc, de nu pot să vărs sângele meu, să vărs pe această cale lacrimile mele, de nu pot să dau viaţa mea pentru viaţa Ta, să dau cel puţin dragostea mea pentru dragostea Ta. Tu, Dumnezeu curat şi fără păcat, ai făcut atâtea pentru mine, om păcătos ce sunt, iar eu ce pot să fac, decât să te iubesc şi să nu mai greşesc cu nimic înaintea Ta. Mă pocăiesc dar, părăsesc toate păcatele mele cele din trecut şi mă jur înaintea Ta ca de acum să am către Tine dragoste veşnică şi să ascult învăţăturile Evangheliei Tale".

Retrăirea Botezului

Duminica Floriilor este sărbătoarea biruinţei morţii şi credincioşii sunt chemaţi să-şi reînnoiască prin pocăinţă şi împărtăşirea cu Sfânta Împărtăşanie experienţa baptismală. Prin Taina Sfântului Botez, creştinul a fost părtaş Morţii şi Învierii Mântuitorului şi el acum este chemat să facă această mărturie în aşteptarea Învierii finale, încredinţată şi împrofeţită prin troparul Floriilor: "Învierea cea de obşte, mai înainte de patima Ta, încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtăm, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana celui dintru înălţime, binecuvântat eşti Cel ce vii întru numele Domnului".