Pacea redă fericirea

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 390

„Fericiți făcătorii de pace. Iar făcătorul de pace este cel care dă pace altuia. Însă n-ar împărtăși-o cineva altuia, dacă n-ar avea-o el însuși. Deci mai întâi voiește să fii tu însuţi plin de bunătăţile păcii, apoi să dai din bine și celor lipsiţi de el și să nu iscodească cuvântul o tâlcuire prea adâncă. Pentru că ne ajunge pentru dobândirea acestui bun și numai înțelesul ce ne stă la îndemână. Fericiți făcătorii de pace. Cuvântul dăruiește în scurtimea lui tămăduirea multor boli, cuprinzându-le toate pe rând în înţelesul lui larg și general. Să înţelegem întâi ce este pacea. Ce este altceva decât împreu­na-simțire iubitoare, îndreptată spre cel de aceeași fire? Dar atunci, ce este ceea ce se cugetă potriv­nic păcii? Ura, mânia, iuțimea, pizma, pomenirea răului, făţărni­cia, neno­ro­cirea războiului. Vezi câtor boli le este leac un singur cuvânt? Căci pacea se împotri­vește la fel fiecărei boli din cele spuse și face să înceteze răul prin venirea ei.” 

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. VI, 40.2-40.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 254

„Fericiți făcătorii de pace, adică cei care domesticesc și îmblânzesc legea care se luptă împotriva gândului minții noastre, cei care îmblânzesc amenințările mâniei, momelile poftei și celelalte patimi, care duc război împotriva gândirii noastre. Aceștia, ducându-și viața însoțiți de știință, de fapte bune și de învă­ță­tura cea adevărată, se vor restabili în înfierea cea foarte mult dorită. Desăvârșiți făcători de pace sunt aceia care păstrează neclintită pacea în orice împrejurare din viață, cei care numesc sfântă și bună conducerea dumnezeiască a lumii, care-și găsesc reazemul lor în știința lucrurilor dumnezeiești și omenești, datorită căreia ajung de socotesc con­tra­rietățile din lumea materială cea mai frumoasă armonie a crea­ției. Făcătorii de pace aduc pace și celor care se războiesc cu vicleniile de luptă ale păcatului, învățându-i să se întoarcă la cre­dință și la pace.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1154

„(...) Li Se adresează iarăși, repetând încredințarea: Pace vouă, stabilind aceasta ca o lege fiilor Bisericii. De aceea și în slujbele dumnezeiești, ne spunem și noi unii altora aceasta chiar la începutul Tainei Euharistiei. Căci a fi în pace între noi și cu Dumnezeu este ca un izvor și ca un început a tot binele. De aceea și Pavel, dorindu-le celor chemați să aibă cele mai mari binecuvântări, zice: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos (Romani 1, 7). Iar îndemnând la pacea cu Dumnezeu pe cei ce nu au crezut încă, zice: în numele lui Hristos, așadar, ne înfățișăm ca mijlocitori, ca și cum Însuși Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu! (II Corinteni 5, 20).” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 434

„...pacea este mai de preț decât orice avere.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)