Finitul și inefabilul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica

Data: 06 Iunie 2025

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXIV-a, 4-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 165-166

„(...) Trupul stricăcios îngreuiază sufletul (Înțelepciunea lui Solomon 9, 15). Locuința pământească a sufletului îndepărtează mintea de multe cugetări, iar el, știind că umblă prin credință, nu prin vedere, voiește să plece din trup și să fie lângă Domnul (II Corinteni 5, 7-8). Să vedem, așadar, cum ființa noastră este supusă deșertăciunii (Romani 8, 26) nu din voia sa, ci din cea dumnezeiască, voință care a hotărât să unească sufletele cu trupurile întru nădejde, pentru ca nădăjduind cele bune să se arate vrednice de răsplata cerului. Căci toți ne vom înfățișa judecății lui Dumnezeu, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup (Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10). De aceea sufletul fiecăruia să se gândească mai dinainte că va avea să primească după meritele vieții sale. Bine este zis: după cele ce a făcut prin trup, adică după ceea ce a primit să conducă, pentru ca, dacă a condus bine, să-și ia plata pe care a nădăjduit-o; iar dacă a condus rău, să-și ia pedeapsa, fiindcă nu și-a pus nădejdea în Dumnezeu, nici n-a dorit să fie între fiii lui Dumnezeu, să dobândească slava adevăratei libertăți. Ne-a învățat Apostolul că ființa neamului omenesc este supusă deșertăciunii. Căci omul este atât cât este și sufletul lui. Despre tovărășia sufletului cu trupul zice: Noi, care suntem în acest trup, suspinăm îngreuiați (II Corinteni 5, 4). Iar David zice: Omul cu deșertăciunea se aseamănă (Psalmul 143, 4), și Tot omul cât trăiește este o întreagă deșertăciune (Psalmul 38, 6). Așadar voința omului în acest veac este deșertăciune. Acestei deșertăciuni îi este supus sufletul.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)