Frica ziditoare

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXIII, VIII-IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 485-486

„(...) Această frică de Domnul ne-a poruncit părintele să o predicăm; dar să n-o predicăm așa de mântuială, ci celor doritori să o asculte; nu celor care au căzut rău, ci celor care aleargă purtați de dorința de a fi mântuiți; nu celor străini de Testamente (Efeseni 2, 12), ci celor care s-au unit cu Cuvântul prin botezul înfierii. Cine este omul care voiește viață, care dorește să vadă zile bune? (Psalmul 33, 12). Dacă voiește cineva viața, spune psalmistul, să nu dorească viața aceasta obișnuită, pe care o trăiesc și necuvântătoarele, ci viața cea [cu adevărat] existentă, pe care nu o întrerupe moartea. Acum, spune Scriptura, muriți și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; dar când Se va arăta Hristos, viața noastră, atunci și voi vă veți arăta împreună cu El întru slavă (Coloseni 3, 3-4). Așadar, viața cea [cu adevărat] existentă este Hristos, iar viețuirea noastră în El este viață adevărată. La fel și zilele; unele sunt bune, acelea pe care le arată profetul în făgăduința sa: Cine este omul care voiește viață, care dorește să vadă zile bune? Zilele veacului acestuia sunt rele, pentru că și veacul acesta, fiind o măsură a lumii - despre care s-a zis că lumea întreagă zace [sub stăpânirea] celui rău (I Ioan 5, 19), se aseamănă cu firea lumii, a cărei măsură și este. Iar părți ale timpului acestuia sunt zilele de față; de aceea zice Apostolul: Răscumpărând vremea, pentru că zilele sunt rele (Efeseni 5, 16). (...) Așadar, acum nu suntem în viață, ci în moarte. De aceea și Apostolul se ruga zicând: Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia? (Romani 7, 24). Alta este viața spre care ne cheamă cuvântul [psalmistului]! Acum zilele noastre sunt rele, dar există și altele care sunt cele bune, pe care moartea nu le întrerupe, căci Dumnezeu va fi lumina lor veșnică, luminându-le cu lumina slavei Lui. Așadar, să nu socotești cumva, când auzi zile bune, că în făgăduința dată de psalmist este vorba de viața de aici! Căci zilele acestea, pe care le lucrează soarele cel simțit, sunt stricăcioase; și nimic stricăcios nu este potrivit să se aducă în dar celui nestricăcios. Dacă sufletul este ne­stricăcios, atunci nestricăcioase trebuie să fie și darurile. (...) Dacă vrei să fii în zilele cele bune, dacă iubești viața, împlinește porunca vieții! Fiindcă spune Domnul: Cel ce mă iubește va păzi poruncile Mele (Ioan 14, 23).” 

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 37.2-37.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 133

„Când lui Dumnezeu I s-a părut că este de folos să facă, prin Domnul, din lege și profeți o carte de învățătură, a zis: Frica de Domnul este începutul înțelepciunii (Proverbe 1, 7; Psalmi 110, 10); și aceste cuvinte au fost date de Domnul prin Moise celor neascultători și învârtoșați la inimă, ca pe cei pe care rațiunea nu-i face buni, pe aceia să-i îmblânzească frica.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 39.4.-39.5, 40.1.-40.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 134-135

„Dacă Domnul a spus că îndepărtarea de rele aduce lipsa de teamă, pe care o lucrează frica de Domnul, atunci teama este bună; iar teama pe care ți-o dă legea nu numai că este dreaptă, dar e și bună, pentru că nimicește răul. Aducând prin frică lipsa de frică, nu aducem, prin o pasiune, lipsa de pasiune, ci sădim în suflet, printr-un mijloc educativ, micșorarea pasiunilor. Când auzim: Cinstește pe Domnul și te vei întări și în afară de El nu te teme de altcineva (Proverbe 7, 2), înțelegem că a cinsti pe Dumnezeu înseamnă a te teme de păcat și a urma poruncile date de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este frică plină de respect. Dar chiar dacă frica ar fi patimă, după cum vor unii, apoi nu orice frică este patimă. Frica de zei este patimă, pentru că este frica de demoni; frica aceasta te scoate din fire prin tulburarea pe care o creează. Frica de Dumnezeul Cel nepătimaș este dimpotrivă o frică lipsită de patimă; că nu te temi de Dumnezeu, ci te temi să nu cazi din harul lui Dumnezeu; iar cel care-i cuprins de această teamă se teme să nu cadă în păcate, se teme de păcat; iar cel care se teme de cădere vrea să fie fără stricăciune și fără patimă. Scriptura spune: Înțeleptul care se teme se ferește de rău, iar cel fără de minte, încrezându-se în sine, se amestecă (cu cei fărădelege) (Proverbe 14, 16).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)