Frica ziditoare

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 37.2-37.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 133

„Când lui Dumnezeu I s-a părut că este de folos să facă, prin Domnul, din lege și profeți o carte de învățătură, a zis: Frica de Domnul este începutul înțelepciunii (Proverbe 1, 7; Psalmi 110, 10); și aceste cuvinte au fost date de Domnul prin Moise celor neascultători și învârtoșați la inimă, ca pe cei pe care rațiunea nu-i face buni, pe aceia să-i îmblânzească frica.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 39.4.-39.5, 40.1.-40.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 134-135

„Dacă Domnul a spus că îndepărtarea de rele aduce lipsa de teamă, pe care o lucrează frica de Domnul, atunci teama este bună; iar teama pe care ți-o dă legea nu numai că este dreaptă, dar e și bună, pentru că nimicește răul. Aducând prin frică lipsa de frică, nu aducem, prin o pasiune, lipsa de pasiune, ci sădim în suflet, printr-un mijloc educativ, micșorarea pasiunilor. Când auzim: Cinstește pe Domnul și te vei întări și în afară de El nu te teme de altcineva (Proverbe 7, 2), înțelegem că a cinsti pe Dumnezeu înseamnă a te teme de păcat și a urma poruncile date de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este frică plină de respect. Dar chiar dacă frica ar fi patimă, după cum vor unii, apoi nu orice frică este patimă. Frica de zei este patimă, pentru că este frica de demoni; frica aceasta te scoate din fire prin tulburarea pe care o creează. Frica de Dumnezeul Cel nepătimaș este dimpotrivă o frică lipsită de patimă; că nu te temi de Dumnezeu, ci te temi să nu cazi din harul lui Dumnezeu; iar cel care-i cuprins de această teamă se teme să nu cadă în păcate, se teme de păcat; iar cel care se teme de cădere vrea să fie fără stricăciune și fără patimă. Scriptura spune: Înțeleptul care se teme se ferește de rău, iar cel fără de minte, încrezându-se în sine, se amestecă (cu cei fărădelege) (Proverbe 14, 16).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)