Lacrimile pocăinței

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 176-177

„Deși toți oamenii socot că trebuie invidiați cei ce sunt necontenit veseli, totuși Hristos, în loc să-i fericească pe aceștia, îi fericește pe cei mâhniți, pe cei săraci, pe cei ce plâng, spunând așa: Fericiți cei ce plâng (Matei 5, 4), cu toate că toți oamenii îi nefericesc pe aceștia. De aceea Hristos, înainte de a da aceste învățături, a făcut minuni, pentru ca să găsească crezământ cuvintele Sale. Și iarăși, în această fericire Hristos n-a vorbit îndeobște de cei care plâng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plâng pentru păcatele lor.

(...) Dacă cei care plâng moartea copiilor sau a soției sau a unei rude nu mai iubesc, în timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau în vânt după slavă, nu-i mai supără ocările altora, nu mai sunt măcinați de invidie și nu mai sunt asaltați de nici o altă patimă, că jalea și plânsul pun stăpânire desăvârșită pe sufletul lor, apoi mai multă filozofie decât aceasta vor arăta cei ce-și plâng păcatele lor, așa cum trebuie să le plângă.

- Și care le e răsplata?

Că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4).

Unde se vor mângâia?

Și aici și dincolo pentru că porunca aceasta este împovărătoare și grea, Hristos a făgăduit să dea ceea ce o face mai cu seamă ușoară.

Deci, dacă vrei să te mângâi, plângi!

Să nu socotești enigmă cuvintele acestea!

De-ar veni asupră-ți volburi de supărări, vei fi deasupra tuturora, dacă Dumnezeu te mângâie. Că Dumnezeu dă totdeauna cu mult mai multe răsplătiri decât dureri. Așa face și aici: fericește pe cei ce plâng, nu după vrednicia plânsului lor, ci după iubirea Sa de oameni. Cei care plâng își plâng păcatele; iar acestora le e îndestulător că au dobândit iertare și dezvino­vățire. Dar pentru că Dumnezeu este iubitor de oameni nu-Și măr­gi­nește răsplata numai la izbăvirea de muncile iadului, nici numai la iertarea de păcate, ci îi fericește pe cei ce-și plâng din inimă păcatele și le dă multă mângâiere.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)