Nu studiile duc la cunoașterea lui Dumnezeu

Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Discursul 9, în Filocalica, Ed. Deisis, 2001, pp. 293-294

„Acum este un bun prilej a vorbi frumos împreună cu David și a grăi cu glas sonor așa: Domnul din cer S-a plecat către fiii oamenilor să vadă dacă este cine pricepe sau caută pe Dumnezeu, după care: Toți s-au abătut și nevrednici s-au făcut, nu este cel ce face binele, nu este până la unul (Psalmul 13, 2-3). Căci unde este, ca să continui cu cele spuse de Apostolul, înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este scrutătorul acestui veac? Oare n-a făcut Dumnezeu nebună înțelep­ciunea lumii acesteia? (I Corinteni 1, 20). Pentru că prin ea nu poate cineva să recunoască înțelepciunea cea adevărată, pe Dumnezeu Cel ce este adevărat. Căci dacă recu­noașterea înțelepciunii celei adevărate și a cunoașterii lui Dumnezeu ni se va da prin litere și studii, fraților, ce nevoie ar mai fi atunci de credință sau de dumnezeiescul Botez sau de Împărtășirea Tainelor Sale? Nici una. Dar pentru că lumea prin înțelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu, zice, să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii (I Corinteni 1, 21). (...) Eu însă voi plânge și mă voi tângui pe drept cuvânt pentru zdrobirea mădularelor mele, ale nea­mului meu, ale fraților mei după trup și după duh, pentru că cei ce ne-am îmbrăcat în Hristos prin Botez (Galateni 3, 27), socotind drept nimic tainele Lui, credem că dobândim recunoașterea adevărului lui Dumnezeu prin înțelepciunea lumii și ne închipuim că numai citirea scrierilor de-Dumnezeu-insuflate ale Sfinților este o înțelegere a Ortodoxiei și credem că acest lucru este o cunoaștere exactă și sigură a Sfintei Treimi; și nu numai aceasta, dar cei mai de vază dintre noi ceilalți socotesc fără minte că vederea care are loc în cei vrednici numai prin Duhul Sfânt este însăși plăsmuirea înțelesurilor în gândurile lor. Ce prostie! Ce orbire! Când cei care vor să se cufunde fără sfințenie în adâncurile lui Dumnezeu și se grăbesc să teologhisească aud despre Dumnezeu că, așa cum în trei sori este o singură amestecare a luminii, așa și în Treime este o singură strălucire a Dumnezeirii, de îndată își plăsmuiesc în mintea lor trei sori uniți prin lumină, adică prin ființă, dar despărțiți prin ipostaze, și socotesc fără minte că văd însăși această Dumnezeire, și că astfel Sfânta Treime cea de-o-ființă și nedespărțită e asemenea acestui exemplu. Dar Ea nu este aceasta, nu este! Fiindcă nimeni nu poate înțelege și rosti bine cele privitoare la Sfânta Treime plecând numai de la citirea Scripturilor.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)