Nu osândiți și nu veți fi osândiți!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 256

„Că de veți ierta oamenilor gre­șelile lor, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar dacă nu veți ierta, nici El nu vi le va ierta (Matei 6, 14-15). Amintește iarăși de ceruri și de Tatăl, pentru ca să ne facă să ne rușinăm, dacă, fiind copiii unui astfel de Tată, ne purtăm ca fiarele și dacă, fiind chemați să fim locuitori ai cerului, avem gânduri pămân­tești și lumești. Că trebuie să fim copiii Lui nu numai prin har, ci și prin fapte! Nimic nu ne face atât asemenea cu Dumnezeu cât iertarea celor ce ne-au făcut rău și ne-au nedreptățit, așa precum ne-a învă­țat mai înainte, când a spus că Tatăl răsare soarele și peste răi și peste buni (Matei 5, 45). Tot în acest scop, Domnul, în fiecare din cererile Rugăciunii Dom­nești, ne poruncește să facem în comun rugăciunile, spunând: Tatăl nostru; și: facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ; și: Dă-ne nouă pâinea; și: Iartă-ne nouă greșelile noastre; și: Și nu ne duce pe noi în ispită; și: Și ne izbăvește. Peste tot, poruncind acestea, Domnul folosește pluralul pentru ca rugându-ne să nu avem nici o urmă de ură împotriva fratelui nostru. De ce pedeapsă n-am fi vrednici dacă, după toate aceste îndemnuri, nu numai că nu iertăm pe dușmanii noștri, ci mai și rugăm pe Dumnezeu să-i pedepsească? Și călcăm această poruncă ca și cum am vrea să facem în ciuda lui Dumnezeu, deși Dumnezeu face totul și nu precupețește nimic numai și numai să nu ne dușmănim unii cu alții. Și pentru că rădăcina tuturor bunătăților este dragostea, Domnul stârpește tot ce o vatămă, ca să ne apropie și să ne unească pe unii cu alții. Nu este nimeni, fie tată, fie mamă, fie prieten, oricine ar fi, care să ne iubească atât ca Dumnezeu, Cel ce ne-a făcut!” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXIII, I, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1994), vol. 23, pp. 292-293

„Ce? Nu trebuie să mustrăm pe cei ce păcătuiesc?

Același lucru îl spune și Pavel, dar mai bine spus, Hristos prin Pavel, zicând: Tu de ce judeci pe fratele tău? Și tu de ce defaimi pe fratele tău? (Romani 14, 10) și: Cine ești tu cel ce judeci sluga străină? (Romani 14, 4); și iarăși: Așa, ca să nu judecați ceva înainte de timp, până ce va veni Domnul (I Corinteni 4, 5). Dar pentru ce în alte locuri Pavel spune: Mustră, ceartă, îndeamnă! (II Timotei 4, 2), și: Pe cei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor (I Timotei 5, 20); iar Hristos îi spune lui Petru: Mergi și-l mustră între tine și el singur; de nu te va asculta, mai ia împreună cu tine și pe altul; dar dacă nici așa nu te va asculta, spune-l Bisericii (Matei 18, 15-17). Dacă Domnul a poruncit să nu judecăm, pentru ce a rânduit aici atât de mulți oameni să judece; și nu numai să judece, ci să și pedepsească? Că a poruncit să fie socotit păgân și vameș cel care nu ascultă de nici unul din ei (Matei 18, 17). Pentru ce le-a mai dat ucenicilor Lui și cheile? Că dacă apostolii nu vor judeca, nu vor avea nici o autoritate; degeaba au primit puterea de a lega și dezlega. Și altfel spus: dacă în lume ar stăpâni această lege, de a nu fi judecat nimeni, atunci s-ar distruge toată ordinea și în biserici și în cetăți și în case. Dacă n-ar judeca stăpânul pe slugă, stăpâna pe slujnică, tatăl pe fii, prietenul pe prieten, atunci s-ar întinde răutatea. Dar pentru ce spun prietenul pe prieten? Dacă n-am judeca pe dușmani, niciodată n-am putea pune capăt dușmăniei, ci toate s-ar întoarce pe dos.

Deci ce înțeles au cuvintele: Nu judecați, ca să nu fiți jude­cați?

(…) După părerea mea aici Hristos nu ne poruncește să nu judecăm în general nici un păcat, nici nu ne oprește să facem așa ceva, ci oprește pe cei care, plini de nenumărate păcate, tăbărăsc pe alții pentru păcate întâmplătoare. Cred că Hristos face aici aluzie și la iudei, care erau straș­nici acuzatori ai semenilor lor pentru greșeli mici și neînsemnate, deși ei săvâr­șeau, fără să se sinchisească, păcate mari.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)