Paza gândurilor

Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XV-lea, 108-109, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 237-239

„Cei mai desăvârșiți dintre pă­rinții cu dor de cunoaștere deosebesc în numita mișcare și o altă lucrare, mai pătrunzătoare decât toate cele despre care vorbirăm, numită de unii mișcare neaștep­tată, nevăzută, zăpăcitoare, care ațâță foarte as­cuțit, fără timp, fără cuvânt și fără nălucire, patima celor bântuiți de patimă. În trupuri, nici în duhuri, nu se află altă miș­care mai năprasnică, mai repede sau, mai bine zis, mai nesimțită ca pomenita mișcare a cărei ivire în suflet să fie cășunată numai de amintire, fără atingere sau cuvânt, fără timp și fără punere la cale și uneori chiar pe nesimțite. Așadar, dacă cineva a putut prin suferința lui să priceapă asemenea subțiime, acela poate să ne învețe și pe noi cum de este cu putință cuiva să-și necinstească sufletul cu patima numai dintr-o aruncătură de ochi, numai dintr-o singură privire sau numai dintr-o atingere de mână, sau din auzirea unui cântec, fără nici un fel de închipuire și fără nici un gând!

Unii spun că patimile vin în trup cășunate de gândurile inimii, alții însă că gândurile de curvie se prăsesc din simțurile trupului. Cei dintâi spun că, dacă gândul n-ar lua-o înaintea trupului, acesta nu s-ar urni din loc; iar cei de-al doilea aduc întru apărarea părerii lor viclenia patimilor trupului, zicând: gândurile de multe ori află calea inimii numai dintr-o privire pofticioasă, sau dintr-o atingere de mână, sau dintr-o mireasmă plăcut mirositoare, sau dintr-o ascultare de glas plăcut....

Adevărul despre acestea să ni-l spună (pentru dragostea de Dumnezeu) cel ce poate. Foarte trebuincioase și folositoare sunt acestea pentru cei ce urmăresc de aproape practicarea virtuții prin cunoaștere, că lucrătorii cei cu nevinovăție în inimă (Proverbe 20, 7) n-au nici o grijă de acestea. Dar nu este cunoașterea pentru toți, nici fericita nevinovăție nu-i tuturor platoșă împotriva vicleșugu­rilor celor răi.

Unele patimi trec din inimă în trup, iar altele urmează calea dimpotrivă. A doua bântuie mai ales pe cei din lume, iar întâia, lipsind materia, urmărește mai cu seamă pe cei ce trăiesc viața monahală. Pentru aceea zic eu: de vei căuta înțelepciunea la cei răi, n-o vei afla!

După ce ne vom fi luptat mult împotriva diavolului, tovarășul noroiului de trup, și-l vom fi doborât din inima noastră cu piatra postirii și chinuit cu paloșul smereniei, atunci nemernicul de el, pitulându-se ca un vierme în trupul nostru, se va sili a-l spurca, gâdilând în noi niște mișcări fără de rost și fără de vreme. Aceasta o pățesc, de obicei, cei ce dau ascultare diavolului slavei deșarte, pentru că, nemaisocotindu-și inima tulburată de gândurile curviei, intră în legătură cu slava deșartă și pentru că ceea ce s-a zis e adevărat: chiar și când aceștia vor ajunge la oarecare isihie, de se vor cerceta pe sine bine, afla-vor negreșit tupilat în fundul inimii lor un gând, ca un șarpe ascuns.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)