Cunoașterea tainelor

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 233, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 373-374

„Puterea de judecată a minții tocmai de aceea ni s-a dat, ca să cunoaștem adevărul. Iar adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeul nostru. De aici și datoria primordială a minții de a căuta să cunoaștem pe Dumnezeu, și anume o astfel de cunoaștere câtă este îngăduită unor mărunte existențe pământești față de măreția nesfâr­șită a dumnezeirii. Căci, cu toate că ochii sunt făcuți ca să perceapă cele văzute, totuși nu sunt în stare să le prindă pe toate dintr-o singură privire. Tăria cerului nu poate fi cuprinsă în întregime dintr-o singură privire, întrucât de jur împrejurul nostru ne înconjoară o priveliște nesfârșită, așa că, într-adevăr, multe lucruri, ca să nu zicem majoritatea lor, ne rămân încă necunoscute. Așa sunt natura aștrilor, mărimea lor, distanța până la ele, mișcarea lor, întâlnirea lor la orizont, intervalul dintre unul și altul, precum și alte aspecte, ba am putea aminti chiar și structura firmamentului, adâncimea de la sfera concavă la suprafața convexă, adică începând din adâncurile de margine ale tăriei cerești și până la suprafața ei convexă (Cf. Facerea 1, 7). Și cu toate acestea, din pricina lucrurilor pe care nu le cunoaștem, noi nu putem spune că nu poate fi văzută tăria cerului, ci, dimpotrivă, spunem că cerul e vizibil, deși noi nu reușim să vedem decât o mică parte din el. Tot așa trebuie înțelese lucrurile și când vorbim despre cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă puterea minții e tulburată de diavol, atunci omul va ajunge să se închine la idoli ori se va întoarce spre alt fel de fărădelegi. Dacă însă își va deschide cugetul spre ajutorul Duhului Sfânt, atunci va ajunge să cunoască adevărul și să recunoască pe Dumnezeu. În această viață Îl va cunoaște însă numai în parte, cum zice Apostolul, mai deplin abia în viața de dincolo când va veni ceea ce e desăvârșit și când se va desființa ceea ce este în parte (II Corinteni 13, 3). Prin urmare, puterea de judecată a omului ni s-a dat atât ca privilegiu, cât și ca scop folositor de a cunoaște pe Dumnezeu, și anume până acolo să meargă cu cunoașterea, până unde i s-a îngăduit.” 

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre iubire, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 329

„Comuniunea cu Duhul Sfânt, comorile duhovnicești, corurile și sărbătorile sfinților îngeri pot fi înțelese doar de sufletul cel credincios și sfințit, care are experiența lor, pe când de cel neinițiat este imposibil ca să fie înțelese.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XVII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 198

„(...) Nouă ne este pregătită Împărăția cerurilor, dacă voim să facem fapte de virtute şi să urmăm legile puse de Hristos.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)