Pierderea sufletului pentru Dumnezeu

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XVIII, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 183

„(...) Dacă voim să dobândim mântuirea şi să fim eliberați din această lume, trebuie să pierdem sufletul nostru printr-o pieire folositoare şi necesară. Căci se pierde sufletul urmând pe Hristos, Cel care-şi ucide poftele, care suprimă patimile şi luptă împotriva desfrâului şi a patimilor, acela nu-şi face nicidecum voia sa, ci pe cea a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, după expresia Scripturii, acela îşi «pierde sufletul». Omoară viața cea dintâi, dar începe să trăiască o altă viață în Hristos. Acest cuvânt ne aduce aminte de altul: Dacă murim împreună cu El, vom şi învia împreună cu El (II Timotei 2, 14) şi de cuvintele: Dacă ați murit împreună cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca şi când ați trăi în lume, răbdați porunci ca acestea? (Coloseni 2, 20).

A fost necesar, deci, să se afirme că este folositor a-şi pierde sufletul şi a muri împreună cu Hristos. Şi cine îl pierde aici îl va găsi, fără îndoială, acolo unde, zice Apostolul, viața voastră se ascunde cu Hristos întru Dumnezeu (Coloseni 3, 3).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXXIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 419

„Iov nu știa că suferințele lui erau o luptă. Dacă ar fi știut, nici n-ar fi simțit suferințele. Gândește-te că atunci când a auzit pe Dumnezeu spunându-i: Crezi, oare, că Eu i-am răspuns pentru altă pricină, decât pentru că te arăți drept? (Iov 40, 3), îndată, numai la auzul acestor cuvinte, a răsuflat ușurat, s-a smerit pe sine și a socotit suferințele lui o nimica, grăind așa: Pentru ce să mai judec, când sunt sfătuit și dăscălit de Domnul, auzind acestea, eu care nu sunt nimic? (Iov 39, 34); și iarăși: Mai înainte, cu urechea Te-am auzit; iar acum ochiul meu Te-a văzut; pentru aceea m-am smerit și m-am topit și m-am socotit pământ și țărână. (Iov 42, 5-6)

Această vitejie, deci, această blândețe a celui care a trăit înainte de darea legii și înainte de venirea harului să o râvnim și noi cei care trăim după ce s-a dat legea și a venit harul, ca să putem să ne sălășluim în cerurile cele veșnice.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)