Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Pofta cea rea și pofta de dreptate

Pofta cea rea și pofta de dreptate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 27 Iunie 2023

Herma, Păstorul, Porunca XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 317-319

„Păstorul mi-a zis:
- Leapădă de pe tine orice poftă rea și îmbracă pofta cea bună și cuviincioasă; pentru că, îmbrăcat cu pofta aceasta, vei urî pofta cea rea și o vei înfrâna, după cum vrei. Pofta cea rea, însă, este sălbatecă și greu de îmblânzit. Este înfrico­șătoare, iar prin marea ei sălbăticie pierde mulți oameni; dar, mai ales robul lui Dumnezeu, de cade în ghearele ei și nu este priceput, este strivit în chip groaznic; stri­vește pe toți care nu sunt îmbrăcați cu haina poftei celei bune, ci sunt amestecați cu veacul acesta; pe aceștia îi dă morții.
(...) - Care sunt, Domnule, faptele poftei celei rele, care dau pe oameni morții? Fă-mi-le cunoscute, ca să mă feresc de ele!
- Ascultă, mi-a răspuns, cu ce fapte omoară pofta cea rea pe robii lui Dumnezeu.
Înainte de toate stă pofta de femeie străină sau de bărbat străin, pofta de luxul bogăției, de multe mâncări deșarte, de băuturi ame­țitoare, și de alte multe petreceri nebunești; că orice petrecere este nebunească și deșartă pentru robii lui Dumnezeu.
Poftele acestea sunt rele și ucid pe robii lui Dumnezeu; că această poftă rea este fiică a diavolului. Trebuie, dar, să vă feriți de poftele cele rele, pentru ca, abținându-vă de la ele, să trăiți în Dumnezeu.
Toți câți sunt stăpâniți de ele și nu li se împotrivesc, mor până la sfârșit; că poftele acestea sunt aducătoare de moarte.
Tu, dar, îmbracă pofta de dreptate și înarmat cu frica de Domnul, împotrivește-te lor (Efeseni 6, 13); că frica de Dumnezeu locuiește în pofta cea bună. Pofta cea rea, dacă vede că ești înarmat cu frica de Dumnezeu și că i te împotrivești, fuge departe de tine (Iacov 4, 7) și nu mai apare în ochii tăi, că se teme de armele tale.
Așadar, tu, biruitor și încununat pentru biruința împotriva ei, vino la pofta de dreptate și dă-i ei victoria, pe care ai câștigat-o; slu­jește-i ei, așa cum vrea ea. Dacă slu­jești poftei celei bune și te supui ei, vei putea stăpâni pofta cea rea și o vei supune așa precum voiești.
- Aș vrea să știu, Domnule, l-am întrebat, în ce chip trebuie să slujesc poftei celei bune?
- Ascultă, mi-a spus el, lucrează dreptatea (Psalmi 14, 2) și virtutea, adevărul și frica de Domnul, credința și bunătatea și toate faptele bune câte sunt asemeni acestora. Lucrându-le pe acestea vei fi rob bineplăcut al lui Dumnezeu și vei trăi în El; și tot cel care va sluji poftei celei bune, va trăi în Dumnezeu.” 

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 63

„Căci deși e aspru, dar e adevărat cuvântul că tot așa de mult necinstesc voia cea bună a lui Dumnezeu și umilirea Lui (chenoza) de oameni iubitoare pentru noi, cei ce nu voiesc să se pocăiască de cele rele ale lor și cei ce nu primesc pe cei ce se pocăiesc.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 170-171

„Spune-ți (…) păcatele tale unul câte unul, ca să știi pentru care păcate iei iertare de la Dumnezeu și ca astfel să-I fii recunoscător Binefăcătorului tău. Când superi pe vreun om, rogi pe prietenii lui, pe vecinii lui și chiar pe slugile lui, cheltuiești bani, pierzi zile întregi, ducându-te la ușa lui și rugându-l de iertare; iar dacă cel supărat te respinge o dată, de două ori, chiar de mai multe ori, să nu te descurajezi, ci, fiind mai neliniștit, să îți mărești și mai mult rugămintea; dar când supărăm pe Dumnezeu căscăm, ne lenevim, ne desfătăm, ne îmbătăm și ne căutăm de treburile noastre. Când Îl mai putem face milostiv? Și cum să nu-L supărăm mai mult? Că Îl facem să Se supere și să Se mânie și mai mult când nu ne doare sufletul că păcătuim. De aceea merităm să fim acoperiți de pământ, să nu mai vedem soarele, să nu mai respirăm, că având un Stăpân atât de ușor de împăcat, Îl mâniem; și mâniindu-L, nici nu ne pocăim. Și totuși Dumnezeu, când Se mânie pe noi, n-o face cu ură și cu dușmănie, ci vrând să ne atragă și mai mult la El. Dacă ţi-ar face mereu bine, deși Îl insulți, L-ai dis­prețui mai mult. Dar ca să nu faci asta, își întoarce câtăva vreme fața de la tine, ca să te aibă necontenit alături de El. Să avem, deci, încredere în iubirea Sa de oameni și să ne pocăim cu toată purtarea de grijă, înainte de a sosi ziua în care pocăința nu mai este de folos. Acum totul stă în puterea noastră; atunci Judecătorul este stăpân pe hotărârea Lui: Să întâmpinăm fața Lui întru mărturisire (Psalmi 94, 2), să plângem, să ne tânguim. De-am putea ruga pe Judecătorul, înainte de ziua cea mare a judecății, să ne ierte de păcate, n-ar mai fi nevoie să venim la judecată; dar dacă n-o facem, vom spune păcatele în auzul întregii lumi și nu vom mai avea nici o nădejde de iertare.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)