Să nu ne îndepărtăm de Hristos!

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, A treia convorbire cu părintele Theonas, Cap. XIX, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 721

„Cel ce scrie despre starea de nepăcătuire a firii omenești nu cu vorbe deșarte, ci după mărturia și dovada conștiinței sale, discutând cu noi recunoaște că abia atunci este fără de păcat, când simte că n-a fost despărțit de Binele suprem. Iar cel care, cercetându-și conștiința, ca să nu spun mai mult, va descoperi că a săvârșit măcar o singură liturghie fără amestecul vreunei vorbe, vreunui gând, sau vreunui fapt nepotrivit, acela poate să spună că este fără păcat. De aceea, fiindcă mărturisim că mintea omenească nu poate fi lipsită de zborurile ei fără rost în lucruri nefolositoare și de prisos, recu­noaș­tem totodată că, într-adevăr, tocmai din această pricină noi nu suntem fără păcat. Cu oricâtă grijă s-ar sili să-și păstreze fiecare inima sa, niciodată nu o va putea păzi după dorințele duhului său, fiindcă stă împotrivă condiția trupului. Cu cât va înainta mai mult mintea omenească și va ajunge la o mai curată stare a contemplației, cu atât se va vedea mai pătat, ca printr-o oglindă a purității sale. De vreme ce sufletul se întinde cu privirea mai în înălțime și dorește lucruri mai mari decât cele pe care le săvârșește, este de trebuință ca pe cele în care se găsește să le primească întotdeauna ca fiind mai prejos și mai vrednice de dispreț. O privire sinceră găsește mai multe rele, o viață fără reproș își constată cu părere de rău mai multe greșeli, iar îndreptarea purtării și întrecerea în virtute înmulțește gemetele și suspinele. Nimeni nu poate fi mulțumit cu treapta pe care a îna­intat și, cu cât a fost cineva mai curat la minte, cu atât, văzându-se mai jos, găsește pricini mai degrabă pentru umilință, decât pentru trufie. Cu cât s-a ridicat mai repede la cele înalte, cu atât vede că i se îndepărtează și mai mult piscul pe care vrea să-l atingă. În sfârșit, cel mai deosebit dintre Apostoli pe care-l iubea Hristos, sprijinindu-se pe pieptul Învățătorului său, a spus aceste cuvinte, care parcă au pornit din inima Domnului: Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine, și adevărul nu este în noi. Astfel, dacă atunci când spunem că n-avem păcat, n-avem în noi adevărul, adică pe Hristos, ce altceva câștigăm, decât că, prin însăși declarația noastră, din păcătoși ne dovedim criminali și nelegiuiți?” 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 101-102

„Nu-ți faci rugăciunea cu cuvinte, dar unindu-te tot timpul vieții tale cu Dumnezeu prin purtarea ta, viața ta va fi o rugăciune continuă și neîntreruptă.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)