Scopul Întrupării Mântuitorului

Barnaba, Epistola, Cap. V, 10- 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 141-142

„Dacă n-ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii rămâne vii uitându-se la El, odată ce nu pot să se uite cu ochii liberi la razele soarelui, care este lucrul mâinilor Lui și care are să înceteze de a fi? Așadar, Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit în trup ca să umple măsura păcatelor celor care au prigonit de moarte pe prorocii Lui. Deci pentru aceasta a suferit. Că zice Dumnezeu că de la ei vine rana trupului Lui: când vor bate pe păstorul lor, atunci vor pieri oile turmei. El Însuși a voit să pătimească așa; că trebuia să pătimească pe lemn. Profetul care a prorocit despre El spune: Izbăvește sufletul meu de sabie; și: Pironitu-mi-au trupul, că adunările celor răi s-au ridicat asupra mea.”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VI-a, Cap. LXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 429-430

„El era la început la Dumnezeu (Ioan 1, 1), dar din pricina celor care se lipiseră de trup și deveniseră cu totul trupești, S-a făcut trup (Ioan 1, 14), ca să poată fi cuprins de cei ce nu-L puteau vedea atunci când, în calitate de Cuvânt, era la Dumnezeu și era Dumnezeu. Vorbindu-se oamenilor despre El trupește, fiind propovăduit ca având trup, El cheamă la Sine pe cei ce sunt trupuri ca să-i facă mai întâi să se apropie de înfățișarea trupească a Cuvântului celui întrupat, iar după aceea să-i înalțe până la a-L vedea așa cum era înainte de a Se fi făcut trup. Așa că ei, văzând că se ajutorează sufle­tește și înălțându-se mai presus de inițierea cea trupească, zic: Chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaștem după trup (II Corinteni 5, 16). Așadar, El S-a făcut trup și, făcându-Se trup, S-a sălășluit printre noi, iar nu în afară de noi.”

Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul), Cap. I, 8.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 75

„Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca și tu să afli de la om, că omul poate ajunge Dumnezeu.” 

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) şi despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 463

„Iar ce este ura, auzi de la Ioan, care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este şi ştiți că tot ucigaşul de oameni nu are viață veşnică (I Ioan 3, 15). Îl scoate deci din viață pe cel ce urăşte pe fratele său, ca pe un ucigaş de oameni, mai bine zis numeşte ura de-a dreptul ucidere. Căci cel ce a smuls şi a nimicit din sine iubirea față de aproapele şi s-a făcut din prieten duşman al lui, cu dreptate se număra între ucigaşii de oameni care păzesc ascunsă față de aproapele duşmănia lor față de cei pe care ei uneltesc să-i omoare. Apostolul arată prin aceasta limpede că nu e nici o deosebire între relele ascunse înăuntru şi între cele arătate şi văzute, punându-le la un loc şi numărându-le împreună.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 823-824

„Căci măsura iubirii este mare. În acest fel e propriu celor ce s-au hotărât să iubească să se facă cunoscuți oriunde şi prin toate că sunt ucenicii lui Hristos: prin împodobirea cu cununa iubirii şi prin purtarea ca pe un semn al acestui fapt a iubirii întreolaltă. Şi aceasta o voi arăta pe scurt. Căci dacă este vreunul dintre noi lucrător în lucruri de aramă, sau în țesături, nu s-ar socoti, şi încă foarte clar, că a fost ucenic al unui meşter în acestea? Şi cine e meşter în clădiri nu va arăta, oare, prin faptul că poate clădi frumos, că a avut un învățător în cele ale clădirii? În acelaşi fel, socotesc, cei ce au în ei împlinită puterea iubirii față de Dumnezeu fac cunoscut fără greutate că au fost ucenicii Iubirii, sau ai lui Hristos, Care are în El iubirea supremă. Căci a iubit atât de mult, încât Şi-a dat pentru ea însăşi viața Sa (I Ioan 4, 10); (...) El însuşi, zicând către ucenicii Săi: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)