Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Patristica Se poate îndumnezei omul?

Se poate îndumnezei omul?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 20 Noi, 2010

Sfântul Maxim Mărturisitorul, numit uneori Maxim de Chrysopolis, este una dintre personalităţile remarcabile ale Răsăritului ortodox, care exprimă întregul echilibru şi integritatea gândirii bizantine. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul despre îndumnezeirea omului oglindeşte profunzimea sa excepţională în abordarea hristologiei şi antropologiei şi oferă o viziune înnoitoare asupra înomenirii Cuvântului şi asupra omului.

Concepţia Sfântului Maxim despre îndumnezeire depinde în mare măsură de cea a Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul, însă principala contribuţie personală constă în felul în care combină doctrinele despre Întrupare şi îndumnezeire. Pentru Sfântul Maxim, temelia îndumnezeirii omului o reprezintă unirea ipostatică a naturii divine cu cea umană în Hristos. Rezultatul Întrupării este acela că natura umană se îndumnezeieşte, acesta fiind chiar scopul creaţiei lui Dumnezeu - El a creat omul pentru ca acesta să participe la Existenţa divină.

Care este importanţa Întrupării?

Întruparea (gr. enanthropesis, lat. incarnatio - sălăşluirea lui Dumnezeu în trup, înomenire) reprezintă doctrina de credinţă promulgată de Sinodul de la Niceea (325), care afirmă că a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, "S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om", fiind desăvârşit în dumnezeire şi desăvârşit în omenitate, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, fiind întru toate asemenea nouă în afară de păcat. Motivul Întrupării Fiului este iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu faţă de oameni.

Sfântul Maxim arată că Fiul lui Dumnezeu se "înomeneşte" în mod real ca să "îndumnezeiască" pe om, fapt care este pregătit în cursul vieţii istorice, dar care se va desăvârşi în viaţa viitoare. Fără Fiul lui Dumnezeu făcut om, istoria nu L-ar avea pe Dumnezeu prezent în ea; Dumnezeu ar fi o existenţă cu totul separată de ea, neinteresat de omenire. Şi nici omenirea nu ar avea perspectiva de a ajunge în viaţa viitoare în El.

Îndumnezeirea omului

Îndumnezeirea (gr. theosis, lat. deificatio) reprezintă participarea credincioşilor la viaţa lui Dumnezeu prin energiile divine necreate. Îndumnezeirea este starea de transfigurare a umanului, "depăşirea" firii create. Temeiul îl găsim la I Petru 1, 4: "Părtaşi ai firii dumnezeieşti", dar conceptul a fost dezvoltat în teologia patristică, devenind dogmă centrală a Ortodoxiei. "Astfel, antropologia ortodoxă nu este morală, ci ontologică; ea este ontologia îndumnezeirii. Ea nu vizează cucerirea acestei lumi, ci "răpirea Împărăţiei lui Dumnezeu", transformarea lăuntrică a lumii în Împăraţie şi luminarea sa progresivă, prin energiile divine" (Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere de dr. Irineu Ioan Popa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 103).

Îndumnezeirea nu înseamnă o identificare ontologică între Dumnezeu şi om, ci tocmai o legătură, o comunicare dincolo de prăpastia dintre creatură şi Creatorul ei. Îndumnezeirea este o Întrupare a lui Dumnezeu în condiţiile umane, o unire a omului cu Dumnezeu în virtutea iubirii dumnezeieşti şi a doririi iubitoare a omului. Hristos S-a întrupat din iubire nesfârşită pentru om, a devenit om pentru a-L face pe om Dumnezeu prin unire cu Sine.

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că lucrarea tainică a înomenirii se continuă cu o lucrare al cărei capăt este îndumnezeirea omului, "făcând pe om în tot chipul asemenea Lui, afară de identificarea în fiinţă cu El şi ridicându-l mai presus de toate cerurile, unde mărimea firească a harului îl cheamă, din pricina nesfârşitei bunătăţi" (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie în Filocalia, traducere, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, vol. III, Editura Harisma, Bucureşti, 1994, p. 85).

Un pasaj foarte interesant îl găsim în Ambigua 13: "S-au învrednicit şsfinţiiţ să se unească întregi cu Dumnezeu întreg, prin Duh, purtând, pe cât este cu putinţă oamenilor, întregul chip al Celui ceresc şi ş...ţ s-au unit cu Dumnezeu ş...ţ, căci se ştie că Dumnezeu şi omul îşi sunt unul altuia modele" (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Părinţi şi Scriitori Bisericeşti 80, traducere, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983, pp. 111-112). Părintele Stăniloae explică ideea că Dumnezeu este modelul al cărui chip s-a făcut omul devenit sfânt, iar omul devenit sfânt este modelul după care S-a înomenit Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu e model al omului, arhetipul, este ceva cunoscut, însă faptul că omul este model al lui Dumnezeu poate crea confuzie. De aceea, părintele Stăniloae interpretează această afirmaţie în sensul că Dumnezeu Se face asemenea omului, Se face om, imită pe om, dar nu pe omul păcătos, ci pe omul fără păcat. Dumnezeu ia pe om ca model, precum omul prin virtute se face dumnezeu, adică Îl ia pe Dumnezeu drept model. Faptul că Dumnezeu îl ia pe om ca model oferă în mod neîndoielnic posibilitatea omului de a se face dumnezeu prin har, prin virtute. Capacitatea lui Dumnezeu de înomenire implică capacitatea omului de îndumnezeire. Astfel, Dumnezeu Se coboară pentru ca omul să se înalţe. "Precum iubirea lui Dumnezeu de om produce înomenirea Lui ca maximă apropiere de om, aşa iubirea omului de Dumnezeu produce îndumnezeirea omului ca maximă apropiere a lui de Dumnezeu. Dar numai pentru că Dumnezeu Se face omului om adevărat, fără de păcat, venind în umanitate, se îndumnezeieşte omul şi numai pentru că omul se poate îndumnezei, Dumnezeu Se înomeneşte" (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p. 112).

Învăţătura ortodoxă despre îndumnezeire prezintă în toate aspectele sale o viziune unitară, coerentă şi înnoitoare asupra omului şi a pespectivelor sale. Pierdut între fatalismul unei separări ontologice faţă de Creatorul său şi pozitivismul unei căutări facile a fericirii pământeşti, omul îşi regăseşte vocaţia în unirea cu Dumnezeu. De o profunzime excepţională, învăţătura Sfinţilor Părinţi preamăreşte taina Întrupării care devine centrul istoriei, punctul convergent al unei axe a timpului centrate pe viaţa Treimii celei mai presus de fire, revelate în Hristos. Ideea centrală a doctrinei Sfântului Maxim este aceea că fără Întrupare nu poate fi nici îndumnezeire. Astfel, îndumnezeirea reprezintă împlinirea relaţiei iubitoare dintre Dumnezeu şi om.

Precum iubirea lui Dumnezeu de om produce înomenirea Lui ca maximă apropiere de om, aşa iubirea omului de Dumnezeu produce îndumnezeirea omului ca maximă apropiere a lui de Dumnezeu."  (T. T.)

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Maxim Marturisitorul