Sfaturi duhovnicești

Sfântul Antonie cel Mare, Învăță­turi despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, cap. 152-165, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 34-35

„Cunoștința și frica de Dumnezeu aduc tămăduire de patimile trupului. Căci aflându-se în suflet necunoș­tin­ța lui Dumnezeu, patimile, rămâ­nând nevindecate, fac sufletul să pu­trezească ca printr-o infecție înde­lun­g­ată. Iar pentru aceasta să nu în­vinovățim pe Dumnezeu, Care a dat oamenilor pricepere și cunoștință.

Dumnezeu a umplut pe om de pricepere și cunoștință voind să curățească patimile și păcatul cel de bunăvoie și să strămute ceea ce e muritor la nemurire, pentru bunătatea Sa.

Mintea cea din sufletul curat și iubitor de Dumnezeu cu adevărat vede pe Dumnezeul Cel nefăcut, neprivit și negrăit, pe Cel singur curat celor curați cu inima.

Omul care rabdă necazurile cu inimă bună și mulțumită va lua cununa nestricăciunii, virtutea și mântuirea. Iar stăpânirea mâniei, limbii, pântecelui și plăcerilor e de cel mai mare ajutor sufletului.

Aceea ce ține lumea este pronia lui Dumnezeu; și nu se află loc lipsit de pronie. Iar pronia este cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu, care dă chip materiei ce vine în lume, și e zi­di­torul și meșterul tuturor celor ce se fac. Nici materia nu poate fi pusă în rânduială fără puterea cuvântului care deosebește lucrurile. Iar cuvântul este chipul și mintea, în­țelep­ciunea și pronia lui Dumnezeu.

Pofta din amintire este rădăcina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul, zăbovind în amintirea poftei, nu se cunoaște pe sine că este insuflarea lui Dumnezeu. Și așa e dus spre păcat, nesocotind relele de după moarte, lipsitul de minte.

Cele mai mari și fără leac boli ale sufletului sunt necredința în Dumnezeu și iubirea de slavă. Căci pofta răului este o lipsă a binelui. Iar binele stă în a face cu prisosință toate cele bune, câte plac Dumnezeului a toate.

Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu.

(...) Sfânt se numește omul curățit de patimi și de păcate. De aceea cea mai mare izbândă a sufletului, care place lui Dumnezeu, este să nu mai fie păcat în om.

Numele este însemnarea unuia dintre mulți. De aceea e lucru fără minte a socoti că Dumnezeu, Care e unul singur, mai are alt nume. Căci Dumnezeu aceasta înseamnă: Cel fără de început, care a făcut toate pentru om.

Dacă știi că ai fapte rele întru tine, scoate-le din sufletul tău în aș­teptarea celor bune. Căci drept este Dumnezeu și iubitor de oameni.

Cunoaște pe Dumnezeu și e cunoscut de Dumnezeu omul care neîn­trerupt se nevoiește să fie nedes­păr­țit de Dumnezeu. Iar nedespărțit de Dumnezeu ajunge omul care e bun în toate și care biruie toată plăcerea nu din pricina lipsei, ci prin voință și înfrânare.

Fă bine celui ce te nedreptățește și-ți vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmașul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea și cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoștința de Dumnezeu: să-I urmezi Lui cu smerită cugetare și printr-unele ca acestea.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)