Taina Pocăinței

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, pp. 196-197

„Să vedem înțelesul cuvintelor: Ce-Mi veți aduce la sărbătorile Mele? Așadar Dumnezeu are sărbătorile Sale? Da, are. O mare sărbătoare a Lui este mântuirea neamului omenesc. Cred că orice credincios, orice om care se con­vertește la credința în Dumnezeu, sau care înaintează în cre­dință, dă naștere unei sărbători a Domnului.

Câtă bucurie încearcă El, aș zice, când cel care a fost un cinic devine imaculat și cel care a fost nedrept prețuiește dreptatea, cel care a fost necredincios devine pios! Toate aceste convertiri personale prilejuiesc sărbători pentru Dumnezeu. Fără îndoială că Domnul nostru Iisus Hristos, care Și-a vărsat sângele pentru a noastră mântuire, prăznuiește cea mai mare dintre toate sărbătorile atunci când vede că nu în zadar S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând și ascultător făcându-Se până la moarte (Filipeni 2, 7-8). Duhul Sfânt, de asemenea, prăznuiește văzând înmulțindu-se, prin convertire la Dumnezeu, bisericile care i-au fost pregătite.

Ce vom zice de îngeri, despre care se spune că la fiecare convertire prăznuiesc și ei o nouă sărbătoare? Nu este, oare, și pentru ei un mare praznic atunci când se bucură și ei în cer pentru un păcătos care se pocăiește, mai mult decât nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de po­căință? (Luca 15, 7) Prăznuiesc, desigur, și îngerii o mare sărbătoare, bucurându-se că cei care au scăpat din ghearele diavolului, prin trăirea virtuților, se grăbesc să intre în comuniunea îngerilor.

Este greu de înțeles ceea ce vreau să spun: se pare că noi dăm lui Dumnezeu și îngerilor prilejuri de sărbătoare și de bucurie, noi care suntem așezați pe pământ prilejuim celor din cer clipe de bucurie și de veselie, pentru că deși trăim pe pământ, cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20) și în acest mod dăm și noi prilejuri de sărbătoare puterilor cerești.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 248

„Și pentru că am păcătuit cu trupul, când am făcut mădularele noastre roabe păcatului spre fărădelege, tot cu trupul vom și lăuda, folosindu-ne de el ca de un instrument muzical spre iertarea păcatului. Ai ocărât? Binecuvântează! Ai luat averea altuia? Dă-i-o înapoi! Te-ai îmbătat! Postește! Te-ai îngâmfat? Smerește-te! Ai invidiat? Roa­gă-te! Ai ucis? Suferă mucenicia sau ceea ce are tot atâta putere ca și mucenicia!”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovni­cești, omilia XI, 15, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 141

„Poate că satan spune inimii tale: Iată câte rele ai făcut! Iată de câte nebunii s-a umplut sufletul tău! Ești îngropat în păcate și nu mai poți să te mân­tuiești! Face aceasta pentru a te duce la disperare, fiindcă nu-i place pocăința (în lume) și vorbește în orice clipă sufletului, așa cum vorbește un om cu un (alt) om. Tu, însă, răspun­de-i: Am mărturia scrisă a Domnului că nu vrea moartea păcătosului, ci pocăindu-se, să se întoarcă de la calea răutății și să fie viu. Că de aceea S-a coborât El (din ceruri) ca să mântuiască pe cei păcătoși, să învieze și să ridice pe cei morți, iar pe cei (ce se aflau întru întuneric) să-i lumineze.”