Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Ucenica Sfântului Ioan Botezătorul

Ucenica Sfântului Ioan Botezătorul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 18 Aprilie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 657

„(Schimonahia Melania Mincu), această floare aleasă a monahismului nostru era de loc din comuna Chiajna - Prahova. Când avea 12 ani a venit la Mănăstirea Ţigăneşti şi a stat opt ani de zile sub ascultarea unei călugărițe bătrâne.

În anul 1913 a primit schima monahală. Apoi s-a smerit în mănăstire încă 35 de ani, fiind foarte iubitoare de biserică şi râvnind pentru fericita liniște. Între anii 1925-1935 s-a învrednicit să se închine de două ori la Mormântul Domnului, iar în anul 1947 a fost trimisă ca viețuitoare la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe malul râului Iordan.

Timp de 22 de ani s-a nevoit schimonahia Melania cu încă două suflete în pustiul Iordanului, răbdând bărbătește lipsa, arşiţa soarelui şi străinătatea. Căutând să urmeze Sfintei Maria Egipteanca şi mai ales Sfântului Ioan Botezătorul, maica Melania se hrănea numai cu pesmeţi şi legume. Toată ziua tăcea, căra apă din Iordan, uda grădina, lucra la zidirea chiliilor şi zicea rugăciunea lui Iisus. Seara făcea Vecernia în biserică şi dormea câteva ore. Apoi se deştepta, făcea Utrenia, citea la Psaltire şi stătea de veghe până către ziuă. La toate aceste osteneli era însoţită de maica Natalia, ucenica ei, cu metania din aceeași mănăstire, iar duhovnicul lor era Cuviosul Ioan Iacob, egumenul mănăstirii.

În primăvara anului 1969 maica Melania Mincu s-a îmbolnăvit şi s-a mutat la odihna cea de veci, trupul ei fiind îngropat acolo, alături de biserică.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)