Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Unde duce neascultarea

Unde duce neascultarea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 21 Aprilie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 572-574

„Spuneau părinții că ori de câte ori cineva călca cuvântul starețului (Ioanichie Moroi) pătimea multe ispite. Căci el cerea ca toate să se facă cu binecuvântare. Odată doi frați s-au sfătuit să postească și să se roage într-un beci, neștiuți de nimeni. După o săptămână au venit la egumen și i-au zis:
– Părinte, vă rugăm să ne spovediți, că mâine vrem să ne împărtășim.
– Dar unde ați fost până acum?
– Am postit și ne-am rugat în beci.
– Cine v-a dat binecuvântare să faceți aceasta?
– Dar pentru post și rugăciune mai trebuie binecuvântare?
–  Eu nu vă mărturisesc până nu vă căiți de neascultarea voastră, a zis bătrânul.
A doua zi frații s-au îmbolnăvit amândoi. Atunci starețul a pus obștea la post și rugăciune pentru ei, li s-a făcut Sfântul Maslu și s-au vindecat. Așa s-au izbăvit cei doi frați de neascultare. Altădată un frate din mănăstire cerea să fie făcut călugăr. Dar stare­țul Ioanichie, cunoscându-i inima, mereu îl amâna. Într-o zi, fratele a zis către stareț:
– Mă duc la Târgu-Neamț să cumpăr timbre și hârtie pentru cererea mea de călugărie.
– Nu te duce acum că este Postul Mare și nu se cuvine să umblăm prin lume.
Fratele însă a plecat. Dar nu a mers decât un kilometru și i-au ieșit înainte șapte duhuri rele în chip de oameni înfricoșați, care au început să-l bată cu toiege, zicând:
– Hai să-l prindem pe acesta, că a plecat din mănăstire fără binecuvântarea starețului!
De frică, fratele a fugit în pădure. Apoi s-a întors la mănăstire, strigând:
– Nu mă lăsați, șapte după mine!
– Părinții, văzându-l stăpânit de duh necurat, l-au dus la o chilie și au spus starețului. Iar bătrânul i-a citit moliftele Sfântului Vasile și a zis:
– Dezlegați-l și dați-i drumul.
– Dacă fuge iar?
– Nu vă temeți. Dacă l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai stăpânește vrăjmașul.
Așa s-a vindecat fratele. Din ceasul acela nimeni nu mai călca binecuvântarea sta­re­țului.” 

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)