Vedeniile divine și înșelătoriile diavolului

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 45, în Părinți și Scriitori Bisericești 1994, vol. 53, p. 256

„Mântuitorul nostru ne sfătuiește să ne ferim de cei vicleni, care ne amăgesc cu plăceri blânde la chip și cu alte lucruri fățarnice, dar deșertăciuni, care ne atrag către ambiții, onoruri, lăcomie, bogăție, către trufia puterii.” 

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXV-XXXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 214, 215

„Prezența celor buni și răi poate fi cunoscută ușor cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă vederea sfin­ților nu are nimic tulbure în ea. Acela nu se va sfădi, nu va striga, nici nu va auzi cineva glasul din ea (Isaia 42, 2). Ci e așa de liniștită și de blândă, că îndată aduce în suflet bucuria noastră și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Căci gândurile produse de el rămân netulburate și neînviforate și sufletul luminându-se privește prin sine însuși pe cele care se arată și e cuprins de dorul de cele dumnezeiești și de cele viitoare, și de voința de a se uni cu ei. Și chiar dacă unii, ca oameni, se tem de vederea celor bune, cei ce se arată depărtează de la ei temerea prin însăși iubirea lor, cum a făcut Gavriil cu Zaharia (Luca 1, 12) și îngerul ce s-a arătat femeilor la mormânt (Matei 28, 5) și cel ce a spus păstorilor în Evanghelie: Nu vă temeți (Luca 2, 10). De aceea temerea lor nu e din frica sufletului, ci din recunoașterea prezenței celor înalte. Așa este vederea de care se împărtășesc sfin­ții. Iar năvala și nălucirea pricinuită de cei răi e cu bătăi, cu sunete și cu strigăte, ca mișcarea tinerilor fără minte și a tâlharilor. Din acestea îndată se nasc frica sufletului, tulburarea și neorânduiala gândurilor, tristețea, ura față de cei ce se nevoiesc, plictiseala, supărarea...” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)