Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sfinţii Mucenici Acachie şi Codrat
Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337), când fiul său, Constanţiu (337-361), luând împărăţia, a primit totodată învăţătura greşită a lui Arie. Astfel, în anul 351 s-a făcut acest semn minunat în sfânta cetate a Ierusalimului, în duminica Cincizecimii, care căzuse în acel an pe 7 mai. Semnul Sfintei Cruci, a cărui lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, şi apoi s-a lungit până la Muntele Măslinilor. Văzând acestea, toţi creştinii într-un glas Îl preamăreau pe Dumnezeu, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a trimis o scrisoare împăratului, sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe. Sozomen istoricul a scris că datorită arătării pe cer a Sfintei Cruci, mulţi păgâni s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Codrat, mucenic al lui Hristos, care a pătimit în timpul împăratului Valerian (253-259). Pentru credinţa sa a fost prins şi chinuit cumplit. Într-una din zile, Sfântul Codrat a fost silit de păgâni să aducă jertfe zeilor într-un templu, dar el intrând în acea capişte a sfărâmat toţi idolii de acolo. Drept aceea, a fost bătut cu vine de bou şi spânzurat de mâini. Văzând curajul său, mai mulţi păgâni au crezut atunci în Iisus Hristos Domnul. De acolo, sfântul a fost dus de către dregător la Apoloniada, unde iarăşi a fost chinuit. I s-au turnat sare şi oţet pe răni, apoi a fost frecat cu ţesături de păr şi ars pe tot trupul. Văzând că nu moare, păgânii l-au întins pe un grătar de fier înroşit în foc, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală clocotite, iar apoi i-au tăiat capul. Şi aşa Sfântul Codrat şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
