Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sfinţii Mucenici Acachie şi Codrat

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337), când fiul său, Constanţiu (337-361), luând împărăţia, a primit totodată învăţătura greşită a lui Arie. Astfel, în anul 351 s-a făcut acest semn minunat în sfânta cetate a Ierusalimului, în duminica Cincizecimii, care căzuse în acel an pe 7 mai. Semnul Sfintei Cruci, a cărui lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, şi apoi s-a lungit până la Muntele Măslinilor. Văzând acestea, toţi creştinii într-un glas Îl preamăreau pe Dumnezeu, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a trimis o scrisoare împăratului, sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe. Sozomen istoricul a scris că datorită arătării pe cer a Sfintei Cruci, mulţi păgâni s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Codrat, mucenic al lui Hristos, care a pătimit în timpul împăratului Valerian (253-259). Pentru credinţa sa a fost prins şi chinuit cumplit. Într-una din zile, Sfântul Codrat a fost silit de păgâni să aducă jertfe zeilor într-un templu, dar el intrând în acea capişte a sfărâmat toţi idolii de acolo. Drept aceea, a fost bătut cu vine de bou şi spânzurat de mâini. Văzând curajul său, mai mulţi păgâni au crezut atunci în Iisus Hristos Domnul. De acolo, sfântul a fost dus de către dregător la Apoloniada, unde iarăşi a fost chinuit. I s-au turnat sare şi oţet pe răni, apoi a fost frecat cu ţesături de păr şi ars pe tot trupul. Văzând că nu moare, păgânii l-au întins pe un grătar de fier înroşit în foc, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală clocotite, iar apoi i-au tăiat capul. Şi aşa Sfântul Codrat şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.