Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos; Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie; Sfântul Cuvios Mihail Maleinul; Sfânta Veronica; Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
În vremea zidirii Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, primul stareţ, Nifon, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Pentru aceasta, în anul 1863, stareţul Nifon, însoţit de ieroschimonahul Nectarie, a venit în România, la Iaşi, căutând un bun zugrav care ar fi primit să picteze icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. L-au aflat pe un bun zugrav bătrân, Iordache Nicolau, care a primit cu bucurie propunerea celor doi monahi, începând cu multă evlavie a lucra cu bună sporire la veşminte şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum era obiceiul său. După ce a terminat de zugrăvit veşmintele, a început a lucra la Sfintele Feţe, însă, după multe încercări şi osteneli, chipurile erau schimonosite, având o înfăţişare neplăcută. Pentru aceasta era foarte mâhnit, dar, într-o zi, mergând să înceapă lucrul, văzu înspăimântat că Sfintele Feţe erau cu desăvârşire îndreptate, pline de dumnezeiesc har şi veselie. O copie a acestei icoane minunate se află în Bucureşti, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Proclu şi Ilarie (†100). Ei au trăit în satul Calipos, aproape de Ancira, pe vremea împăratului Traian şi au fost daţi la chinuri pentru Hristos de Maxim dregătorul. Mai întâi a fost prins Sfântul Proclu şi după ce l-au chinuit cumplit, l-au împuns cu săgeţi şi aşa şi-a dat sufletul. Sfântul Ilarie a fost şi el bătut, târât pe pământ şi în cele din urmă păgânii i-au tăiat capul.
