Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului; †) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; Sfântul Ierarh Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una dintre cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat să înveţe carte din fragedă vârstă şi, având aplecare spre cele dumnezeieşti, Grigorie citea pe la biserici. Ajungând la vârsta tinereţii, părinţii săi doreau să îl însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost un adevărat părinte duhovnicesc. În acea mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie 14 ani, iar după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor, prin sate şi oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni. A trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. Apoi a mers în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la Biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoţiei. Mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp. Acolo, îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul şi plecând la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simeon închis în temniţă, după ce s-a reîntâlnit cu el, s-a săvârşit cu pace. Trupul Sfântului Grigorie nu a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste, multă vreme, în mănăstirea unde se mutase în pace la Domnul. În anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, rezidind din temelie Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti. Racla de argintîn care se păstrează sfintele sale moaşte a fost dăruită în 1656 de Constantin Voievod.
