Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este socotit părintele monahilor, urmând exemplul de viețuire ascetică al Sfântului Proroc Ilie și al Sfântului Ioan Botezătorul. El s‑a născut în anul 251, în Egipt,
17 Ian, 2026
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ; Sfântul Mucenic Evsignie; Sfânta Nona, mama Sfântului Ierarh Grigorie Teologul; Sfântul Ierarh Fabian, Episcopul Romei
Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea la vârsta de 20 de ani și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Neamț. La 8 aprilie 1936, rasoforul Ilie (căci așa se numea înainte de călugărie) a fost tuns în monahism, primind numele Ioan. Dorind viață pustnicească, Sfântul Ioan Iacob a plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit 24 de ani, trăind în post și rugăciune. În anul 1947 a fost hirotonit diacon și, la puțin timp, preot în Biserica Sfântului Mormânt. În vara anului 1960, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a împărtășit cu Sfintele Taine la 4 august, iar la 5 august și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 47 de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. O părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob (degetul mic) se află în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.
