Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci, adevărat izvor de putere spirituală în evlavia creştinilor ortodocşi, se serbează cu post pentru că ne aduce aminte de Pătimirile şi Moartea Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci.
Primul este descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie. Acest fapt minunat se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Trebuie să amintim că înainte de a descoperi Împărăteasa Elena lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim, fiul ei, Împăratul Constantin cel Mare, (306-337) a văzut pe cer în chip minunat semnul Sfintei Cruci, alcătuit din stele şi cu îndemnul: „In hoc signo vinces” - „În acest semn vei învinge”. Văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul a poruncit meşterilor să facă o cruce mare din aur şi din pietre scumpe care să fie purtată înaintea oştirilor sale. Deci, lovindu-se de oastea lui Maxenţiu, marele Constantin l-a biruit pe acela la Pons Milvius (Podul Vulturului) şi a intrat biruitor în Roma, în anul 312. Un an mai târziu, Constantin cel Mare a emis celebrul Edict de la Mediolanum, prin care le era acordată creştinilor libertatea deplină.
Cel de-al doilea eveniment din istoria Sfintei Cruci sărbătorit astăzi este aducerea sau întoarcerea Crucii de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius (610-641), care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, tot într-o zi de 14 septembrie.
