Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sfinţit Mc. Irineu, Episcop de Lugdunum

Sfântul Mucenic Lup (†304) „a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270‑275), în cetatea Nove (Novae, astăzi, Sviştov, în Bulgaria), pe malul Dunării, în provincia romană Dacia Ripensis. Fiind sclav, era sortit să ducă o viaţă plină de umilinţă, de asuprire, supus la munci grele şi lipsit de orice bucurie. Însă, cunoscând învăţătura Mântuitorului Hristos şi devenind creştin, el şi‑a pus toată nădejdea în cel Care a zis: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M‑a uns să binevestesc săracilor; M‑a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea, să slobozesc pe cei apăsaţi» (Luca 4, 18) şi «Fericiţi voi, cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu» (Luca 6, 20). Cu această nădejde, răbda de la stăpânul său, care era păgân, toată asuprirea şi lipsurile. Fiind ridicat din această stare de asuprire şi umilinţe de Hristos, Prietenul celor năpăstuiţi, la adevărata libertate, fericire şi bucurie, el a devenit prieten al Aceluia, căci L‑a iubit până la a‑şi da viaţa pentru El. Astfel, din întunericul robiei şi al apăsării pământeşti, Sfântul s‑a ridicat la fericirea şi lumina cea pururea fiitoare, rugându‑se neîncetat pentru cei obidiţi şi pentru venirea lor la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Plin de râvnă dumnezeiască, Sfântul a început să defăimeze pe zeii păgânilor, cei fără de suflet, şi să propovăduiască învăţătura dumnezeiască dată de Hristos, Cel ce din dragoste pentru lume, de bunăvoia Sa, a primit batjocură, bătăi, loviri, cruce şi moarte, iar prin slăvita Sa înviere din morţi a slobozit pe toţi din robia păcatului. Păgânii, văzând că idolii lor sunt defăimaţi şi că mulţi se leapădă de ei şi trec la slujirea adevăratului Dumnezeu, s‑au umplut de mânie şi s‑au pornit asupra Sfântului, având în mâini săbii şi dorind să‑l omoare. Sfântul, stând în mijlocul lor, le propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. Ei, însă, orbiţi de mânie, căutau să‑l prindă şi să‑l dea chinurilor, dar puterea lui Hristos îi oprea şi nu‑i lăsa să se apropie de el. Văzând ei aceasta, stând deoparte, şi‑au întins arcurile şi au început să tragă în el cu săgeţile. Deşi Sfântul era în mijlocul lor, ca o ţintă, săgeţile nu‑l nimereau şi nu‑l răneau, fiind ocrotit de darul lui Dumnezeu. Pentru că nu primise încă Botezul, nu voia să moară ca un păgân în mâinile chinuitorilor lui, de aceea, ÎI ruga stăruitor pe Dumnezeu să‑l învrednicească de acest mare dar. Dumnezeu, care ascultă rugăciunea robilor Săi şi împlineşte dorinţa celor bine plăcuţi Lui, a făcut să se verse, îndată, apă din cer, ca o ploaie ce vine repede, peste el, luând astfel, de Sus, baia cea dumnezeiască, încât se mirau păgânii văzând aceasta. Văzându‑şi dorinţa împlinită, Sfântul Lup s‑a dat de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un miel spre junghiere, iar aceia, luându‑l, l‑au dus la dregătorul lor. A încercat dregătorul să‑l ademenească pe credinciosul rob al lui Hristos, făgăduindu‑i că îl va slobozi din robie dacă se va lepăda de Hristos, dar fără folos. El, plin de credinţă, de înţelepciune şi de darul lui Dumnezeu, a mărturisit: «Nu mă voi lepăda de Cel ce m‑a slobozit din robia păcatului şi m‑a adus la libertate». Auzind aceasta, dregătorul a poruncit să fie bătut cu toiege, fără cruţare. Bătut fiind, tot trupul i‑a fost sfărâmat şi umplut de răni, iar Fericitul pe toate le răbda, purtând toiagul puterii cel mântuitor, Crucea Dumnezeului nostru. Văzând dregătorul că prin aceste chinuri nu l‑a putut clinti din credinţă pe ostaşul lui Hristos, l‑a supus la alte chinuri mai aspre, din care Sfântul, cu ajutorul lui Hristos, a ieşit biruitor. Pentru că mulţi dintre păgâni, văzând răbdarea Sfântului, se lepădau de idoli şi veneau la Hristos, îmbrăţişând învăţătura Lui, dregătorul a poruncit să i se taie capul cu sabia. Deci, plecându‑şi capul, Sfântul Lup a fost tăiat cu sabia, în ziua de 23 august 304, care a devenit ziua naşterii sale pentru viaţa cea veşnică. Sufletul său, înălţat la ceruri, a fost întâmpinat de corul îngerilor şi aşezat în ceata Mucenicilor. Sfintele sale moaşte s‑au arătat doctorie izgonitoare de tot felul de boli şi loc de tămăduire neîmpuţinată a sufletelor. Cinstirea lui s‑a făcut mereu, cu multă evlavie, în cetatea Nove şi în împrejurimi de către populaţia daco‑romană. La prăznuirea lui luau parte şi creştinii din ţinuturile cele mai îndepărtate” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).