Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Odovania praznicului Înălţării Domnului; Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion (Dezlegare la peşte)
Sfântul Ilarion a trăit în secolul al 9-lea, pe vremea împăraților Nichifor, Stavrachie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul şi Teofil, luptători împotriva icoanelor.
Neamul său era din Capadocia şi părinţii săi se numeau Petru şi Teodosia. A intrat de la vârsta de 20 de ani în mănăstirea ce se numea „a lui Dalmat” şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă. După 10 ani de ascultare, rugăciune neîncetată şi curăţire de patimi, a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Ni se spune în viaţa Sfântului Ilarion că acesta a izgonit un duh necurat care bântuia pe un tânăr. Pentru aceasta, egumenul mănăstirii l-a hirotonit preot, fără ca fericitul Ilarion să dorească acest lucru și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.
În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa şi pentru că era un înflăcărat apărător al cinstirii sfintelor icoane. Împăratul, dorind să-l ademenească pe Cuviosul Ilarion cu făgăduinţe multe şi cu ameninţări, ca acesta să nu se mai închine la icoane, a fost mustrat de sfânt, care l-a numit pe Leon păgân şi nou Iulian, lepădat de credinţa cea adevărată. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), i-a eliberat din temnițe pe ortodocși.
Deci, ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar, în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani.
În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul, la vârsta de 70 de ani.
