Sfinţii Ioan Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în anul 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat Patria anahoreţilor - Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, a dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu se cunoaşte anul exact în care a trecut la Domnul Sfântul Gherman, dar se presupune că între anii 405 şi 415, pe când era la Roma. Sfântul Casian s-a mutat la Domnul în anul 435.
Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail
La locul ce se cheamă Herotop, aproape de cetatea Colose, în Frigia, era din darul lui Dumnezeu un izvor de apă făcător de minuni, dintru care multe tămăduiri primeau bolnavii. Sfinţii Apostoli Ioan Teologul şi Filip, mergând să propovăduiască Evanghelia Domnului Iisus Hristos, oprindu-se ei la Herotop, au prorocit că peste tot locul acela va străluci darul Sfântului Arhanghel Mihail. Şi îndată după plecarea lor a izvorât la locul acela apă făcătoare de minuni. Între cei care veneau să se vindece la acea apă a fost şi un păgân din Laodiceea, a cărui fiică era mută din naştere. El fusese chemat printr-o vedenie de noapte de Arhanghelul însuşi. Şi dezlegându-se limba fiicei aceluia, păgânul a zidit o biserică frumoasă deasupra izvorului, cu hramul `Sfântul Arhanghel Mihail~. Faptele acestea umpleau de ură pe păgânii închinători la idoli, care au vrut să distrugă biserica, dorind să abată peste ea râul care era aproape, dar Arhanghelul Mihail, arătându-se preotului Arhip, i-a poruncit să lovească cu un toiag stânca cea mare pe care era biserica şi, formându-se o prăpastie, apa a ocolit sfântul locaş de rugăciune. De atunci, s-a numit locul acela „Hones”, adică „mistuire”, căci acolo, de la minunea lucrării Sfântului Arhanghel Mihail, apele se mistuie în piatră de multe veacuri.