Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la pește)
Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos s-a petrecut pe Muntele Tabor, când erau prezenți ucenicii Petru, Iacov și Ioan. Urcându-Se pe munte ca să Se roage, Hristos, depărtându-Se puțin, S-a urcat pe un loc mai înalt și Se ruga, iar cei trei ucenici, osteniți de lungimea drumului și a rugăciunii, erau îngreuiați de somn. Când Domnul S-a schimbat la Față înaintea lor, strălucind cu slava dumnezeirii Sale, au stat înaintea Lui prorocii Moise și Ilie, care le vorbeau Apostolilor despre Pătimirile Domnului. Și văzând slava Lui cea negrăită, fața Sa luminoasă ca soarele și hainele Lui albe ca zăpada, Petru a vrut să ridice pentru cei trei câte o colibă. Dar un nor luminos i-a umbrit și au auzit cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L!“ Cuprinși de frică, Apostolii au căzut cu fețele la pământ, dar Domnul S-a atins de ei și le-a spus ca până ce nu va învia din morți să nu spună nimănui nimic. (Diac. G. Aniculoaie)
