Sfinţii Ioan Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în anul 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat Patria anahoreţilor - Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, a dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu se cunoaşte anul exact în care a trecut la Domnul Sfântul Gherman, dar se presupune că între anii 405 şi 415, pe când era la Roma. Sfântul Casian s-a mutat la Domnul în anul 435.
Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul
Sinaxarul zilei
Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641) fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat râvnitor pentru poruncile Evangheliei Domnului Iisus Hristos, astfel că a fost hirotonit diacon, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie. După o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi, găsind un loc nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, asemenea Sfântului Simeon Stâlpnicul, dorind ca toate să le rabde, din dragoste pentru Domnul: frigul, ploile, căldura puternică, grindina şi multe altele. Astfel s-a nevoit Sfântul Alipie vreme de 53 de ani, pătimind pe stâlp ca şi când ar fi fost răstignit pe cruce. Şi veneau la el mulţi oameni, care ascultau cuvintele sale pline de mireasmă duhovnicească şi cu dorinţa de a se vindeca de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Căci încă din timpul vieţii sale se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea. La urmă, căpătând o rană la un picior a zăcut 13 ani ca oarecând Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Nicon. El era din Armenia şi a trăit în vremea împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025).
A intrat în monahism de tânăr, iar tatăl său îl căuta pe la toate lăcaşurile călugărilor. Însă Sfântul Nicon, ieşind din mănăstirea sa, a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor şi zicând: „Pocăiţi-vă!”. Pentru aceasta, aşa i-a rămas numele. A mers în insula Creta, apoi în Peloponez şi Lacedemonia, unde a ridicat o biserică şi, acolo aflându-se, s-a mutat în pace la Domnul.