Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, Episcopul Goţiei
Sfântul Cuvios David din Tesalonic a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Cuculiaton. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune, păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia. Citea mereu faptele şi pătimirile sfinţilor, socotindu-se nevrednic şi slab în sufletul său. Iubea cu deosebire viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul şi îndelunga răbdare a Sfântului Daniil Stâlpnicul. Aşa a crescut în inima Cuviosului David hotărârea de a se face urmaşul acestora. Şi-a făcut cuib într-un migdal de unde bucura pe toţi prin cuvintele sale, legându-se să nu coboare de acolo trei ani de zile. Răbda cu vitejie gerul şi viscolul, ploaia şi arşiţa soarelui. Şi, cu cât îşi chinuia mai mult trupul, cu atât cobora în sufletul său mai multă linişte şi pace. După trei ani, a coborât şi ucenicii săi i-au construit o chilie. Mai târziu, mitropolitul cetăţii l-a trimis la împăratul Justinian (527-565), pe care l-a minunat prin înţelepciunea şi nepătimirea sa. Şi-a aflat obştescul sfârşit în anul 548, în apropierea Tesalonicului, pe când se întorcea de la împărat. (Diac. George Aniculoaie)
