Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, Episcopul Goţiei
Sfântul Cuvios David din Tesalonic a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Cuculiaton. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune, păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia. Citea mereu faptele şi pătimirile sfinţilor, socotindu-se nevrednic şi slab în sufletul său. Iubea cu deosebire viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul şi îndelunga răbdare a Sfântului Daniil Stâlpnicul. Aşa a crescut în inima Cuviosului David hotărârea de a se face urmaşul acestora. Şi-a făcut cuib într-un migdal de unde bucura pe toţi prin cuvintele sale, legându-se să nu coboare de acolo trei ani de zile. Răbda cu vitejie gerul şi viscolul, ploaia şi arşiţa soarelui. Şi, cu cât îşi chinuia mai mult trupul, cu atât cobora în sufletul său mai multă linişte şi pace. După trei ani, a coborât şi ucenicii săi i-au construit o chilie. Mai târziu, mitropolitul cetăţii l-a trimis la împăratul Justinian (527-565), pe care l-a minunat prin înţelepciunea şi nepătimirea sa. Şi-a aflat obştescul sfârşit în anul 548, în apropierea Tesalonicului, pe când se întorcea de la împărat. (Diac. George Aniculoaie)
