Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul făcea parte dintr-un neam de seamă, dar părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi la toate Locurile Sfinte ce se află în Ţara Sfântă. Închinându-se deci şi dobândind harul cel dintru acestea, s-a dus şi a rămas la Mănăstirea Hozeva, de unde a primit şi numele de Hozevitul. Aşadar, îmbrăţişând viaţa monahală, s-a numărat împreună cu fraţii acelei mănăstiri. Sfântul Gheorghe era nebiruit în toate ostenelile sale, voind a urma Domnului Hristos, Celui care pentru noi a murit cu trupul. Astfel, fericitul şi-a omorât prin osteneli nenumărate patimile sale, încât îi uimea pe toţi prin răbdarea sa. Ajungând la treapta nepătimirii şi umplându-se de harul Duhului Sfânt, fiind un chip al virtuţilor, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul şi-a dat smeritul suflet în mâinile Domnului. Tot azi o pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Domnica (†474). Aceasta a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraţilor Leon cel Mare şi Zenon. Era din Cartagina şi, fiind încă păgână, a mers la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare şi s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397). Acesta, văzând că ea doreşte să urmeze lui Hristos, a botezat-o şi astfel Sfânta Domnica a luat asupra sa viaţa şi chipul monahal. Ajungând la adânci bătrâneţi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, s-a mutat la cereştile locaşuri.
