Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu (Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)
Sfântul Procopie (†750) era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileii. Luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între cuvioşi pentru trăirea sa sfântă. Sfântul Procopie a trăit pe vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane şi, ridicându-se ca un stâlp al Ortodoxiei şi mare apărător al dreptei credinţe, stând cu bărbăţie împotriva taberelor eretice, le umplea de ruşine şi cu nebiruite cuvinte, insuflate de Dumnezeu, dovedea nebunia învăţăturii iconoclaştilor. Din porunca împăratului, Cuviosul a fost prins şi bătut cumplit, apoi a fost strujit cu unelte de fier şi i s-a smuls pielea de pe trup. A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie). Murind împăratul Leon, Sfântul Procopie a fost eliberat din temniţă şi, cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor, s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune. La bătrâneţi adânci s-a mutat în pace la Domnul.