Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. După ce a stat o vreme într-o mănăstire din părţile Tebaidei, a plecat în pustie, unde 60 de ani nu a văzut faţă de om. L-a găsit aici Sfântul Cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor. Onufrie i-a spus că a găsit în pustie pacea inimii, bucuriile rupte din bucuria cerească, rugăciunea fierbinte şi că a trăit din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie. După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru Atonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră. Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile. A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea. (Diac. George Aniculoaie)
