Sf. Cuv. Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche; Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel

Cuviosul Rafael s-a nevoit în secolul al XVI-lea la Agapia din Deal. El a fost cinstit în Moldova, ca unul dintre marii Sfinţi români. Sfântul Rafael s-a născut în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului. „Faima despre viaţa duhovnicească înaltă a călugărilor din Mănăstirea lui Agapie, trecând de hotarele Moldovei şi chiar dincolo de Carpaţi, atrăgea pe mulţi iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-şi chemarea lăuntrică şi purtând întru sine frica de Dumnezeu, a venit aici cu dorinţa de a urma calea cea strâmtă şi mult bătătorită de sihaştrii cei din veac, unde mult s-a minunat văzând viaţa de aspră nevoinţă, de rugăciune şi de tăcere a părinţilor” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). Aici a fost călugărit primind numele de Rafael. „Se ştie că părinţii de la Agapia ţineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafael. Călugării vieţuiau în obşte, iar cine era întărit şi râvnea la viaţa cea liniştită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, iar mai târziu, poate, şi singur, acolo unde munţii sunt martori tăcuţi ai nevoinţelor Sfinţilor şi la tot pasul apar tainiţe potrivite nevoinţei. Stâncile scobite, peşterile, poienile însorite, obcinile unde pădurea începe să dispară, au fost întotdea­una locuite de sihaștri. Această cale binecuvântată a urmat-o şi fericitul Rafael, care, asemenea unui vultur în înălţimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, făcliile strălucitoare ce au luminat cu viaţa lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit acestuia tainele lucrării duhovniceşti săvârşite cu mintea. Desăvârşita călăuză i-a fost liniştea cea sfântă spre aflarea celor cereşti, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământeşti şi a văzut slava lui Dumnezeu, atât cât i-a fost îngăduit” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). El este amintit în Condica Sfântă şi în pomelnicele vechi sub numele de Fericitul Stareţ Rafael. „După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viaţa şi nevoinţele şi văzând minunile care se făceau la mormântul său, i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat bine mirositor și l-au aşezat în biserică spre închinare” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie). 

Cuviosul Partenie, vrednic urmaş al sihastrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. „Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre Sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Ucenic al stareţului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, a primit din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Însă, cât a stat în viaţa de obşte, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în Muntele Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).  Cuviosul este numărat în rândul egumenilor Agapiei. El avea darul tămăduirii, cu care alunga demonii. Pentru viaţa sa sfântă, el a fost dintotdeauna cinstit de călugări şi de credincioşi. După moarte, pe la anul 1660, trupul i-a fost găsit nestricat, iar moaştele sale au fost cinstite de călugări şi credincioşi.