Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Mc. Miron preotul, Straton şi Ciprian
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba), din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. La vârsta de 24 de ani, s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. După ce a trăit 14 ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a hotărât să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți consăteni. Luând cu el Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până în Ţara Sfântă. A rămas acolo 40 de zile, ducându-se de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt. A mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, apoi s-a întors în satul său. În anul 1895, fericitul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul-clopotniță al Bisericii „Sfântul Ioan”-Domnesc, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Prin harul lui Dumnezeu, şi-a cunoscut ziua morții de mai înainte, arătând-o prin cuvintele: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară”. Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ţara noastră intra în Primul Război Mondial. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie, rugăciune şi nevoinţe, fiind propovăduitor prin viață și cuvânt al Evangheliei Domnului Iisus Hristos, pentru care a fost dăruit de Dumnezeu cu mare har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după trecerea sa la Domnul. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Miron preotul (†250). A trăit în Grecia pe vremea împăratului roman Decius (249-251). Sfântul Miron era de neam bun, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Într-un an, de ziua praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cârmuitorul Antipatros a intrat în biserica unde slujea Sfântul Miron, ca să-i prindă pe creştinii adunaţi acolo şi să-i dea la chinuri. Sfântul Miron l-a certat atunci pe cârmuitor cu cuvinte de dojană părintească. Prigonitorul, mâniindu-se, a poruncit ca preotul să fie legat de soldaţi şi dus la locul de tortură a creştinilor. Acolo, l-au spânzurat pe lemnul de osândă şi i-au strujit tot trupul cu piepteni de fier, arzându-i rănile cu tăciuni aprinşi. L-au silit apoi să treacă prin văpaia focului, dar Sfântul Miron, cu harul lui Hristos, a rămas nevătămat. În momentul în care a trecut prin foc s-au văzut îngeri care-l înconjurau, iar focul se prefăcea în rouă. După toate acestea, Sfântul Miron a fost dus în Cizic, unde i s-a tăiat capul, dându-şi cinstitul său suflet în mâinile Domnului.
