Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
Sfântul Eumenie a renunțat la avere, pe care a împărţit-o săracilor, și s-a călugărit. Pentru viaţa sa curată a fost ales episcop al Bisericii din Gortina (sec. VI). A mers şi la Roma, mânat de dorinţa de a propovădui Evanghelia, iar de acolo a mers în Tebaida Egiptului. Aici, ajungând pe vreme de secetă, cu rugăciunile sale, pământul a primit ploaie îmbelşugată. După o îndelungată propovăduire în acest ţinut, Sfântul Eumenie s-a mutat la Domnul în Tebaida. Moaştele lui au fost trimise la locul lui de naştere, la Raxos, în Grecia. Astăzi pomenim şi pe Sfânta Muceniţă Ariadna, care a fost supusă supliciilor în timpul împăratului Adrian (117-138). Slujea în casa lui Tertil, conducătorul oraşului Promisia din Frigia (Asia Mică). Născând soţia lui Tertil, acesta a mers la templu pentru a jertfi idolilor, însă Sfânta Muceniţă Ariadna nu a vrut să intre. Atunci stăpânul ei a supus-o chinurilor şi în cele din urmă a închis-o. Văzând că nu a păţit nimic, a eliberat-o. Dorind iar să o chinuie, sfânta a fugit şi, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu, iar piatra s-a desfăcut şi a lăsat-o să intre înlăuntru, închizându-se apoi la loc.
