Sfântul Leon cel Mare (†461), succesorul Episcopului Sixt al 3-lea al Romei (432-440), a păstorit în perioada în care hunii stăpâneau nordul Italiei. Sfântul Leon a reuşit să salveze Roma de invazia hunilor deoarece, îmbrăcându-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-au întâlnit cu Atila, conducătorul hunilor, pe care l-au convins să se retragă cu toată armata sa. Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455, când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc Romei. Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic din Calcedon (451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către Sfântul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, citită în plin sinod de trimişii săi, a fost folosită de Părinţii sinodali pentru a combate învăţătura ereticilor. Marele păstor a trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. De la el ne-au rămas 96 de Cuvântări la sărbătorile de peste an şi 143 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.
