Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei (Începutul Postului Sf. Ap. Petru şi Pavel. Dezlegare la peşte)

Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta pe la anul 1690. Şi-a îndreptat pașii din tinerețe spre viața monahală şi a învățat tainele teologiei și științele vremii, ajungând el însuși un călugăr învățat și virtuos, pentru care a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. Domnitorul Constantin Mavrocordat, pe când se afla la a treia domnie (1735-1741), l-a chemat pe Sfântul Neofit în Țara Românească pentru a fi dascălul copiilor săi. În ianuarie 1737 a fost hirotonit Mitropolit (onorific) al Mirelor Lichiei, iar în 1738 a fost ales Mitropolit al Țării Româ­nești.

Ierarhul Neofit a susținut introducerea limbii române în cult, prin reînființarea tipografiei Mitropoliei de la București, publicând 14 cărți de slujbă, în mai multe ediții, precum și cărți de învățătură, cele mai multe în limba poporului. A sprijinit renașterea isihastă, inițiată de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Ierarhul Neofit a susținut învățămân­tul, fiind numit, printr-un hrisov al domnitorului Grigorie Ghica, „ispravnic al dascălilor”. A fost, tot­odată, ctitor și înnoitor de lăca­șuri sfinte, contribuind la ridicarea Bisericii „Sfântul Elefterie”-Vechi, din București, și la refacerea bisericii din Pătroaia (jud. Dâmbovița). S-a preocupat și de ortodocșii români din Transilvania, care erau lipsiți de prezența unui ierarh ortodox. Pentru activitatea sa, Patriarhia de Constantinopol i-a conferit titlul de locțiitor al tronului Cezareei Capadociei, care, din anul 1776, va deveni un titlu permanent al mitro­poliților Țării Românești. Pentru că a fost apărătorul poporului asuprit de domnitorul fanariot Matei Ghica (1752-1753), a fost otrăvit din porunca domnitorului, astfel că în data de 16 iunie 1753 a trecut la Domnul, ca un ierarh martir, după aproape 15 ani de păstorire, fiind înmormântat lângă Catedrala Mitropolitană din București.

Sfântul Tihon era din Amatunda, cetate din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu. Pe când era încă tânăr, în casa părinţilor săi, l-a pus tatăl lui să vândă pâine. Iar fericitul tânăr dădea pâinea săracilor fără plată. Când a aflat aceasta, tatăl său s-a necăjit şi s-a mâniat, certându-l pe Tihon, dar el, insuflat fiind de Duhul Sfânt, i-a zis tatălui său: „De ce te mâhneşti tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice în Sfintele Scripturi că acela care dă lui Dumnezeu va primi însutit. Iar dacă nu crezi acestea, mergi la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa celor ce I-au dat Lui cu împrunut”. Astfel, tatăl s-a dus la hambar şi când a deschis uşa, a aflat cămara, care mai înainte era goală, plină de grâu curat şi, mirându-se, a căzut la pământ şi s-a închinat Domnului. Tihon, învăţând carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit, mai întâi citeţ, apoi diacon.

După mutarea la Domnul a Epis­copului Memnon, a fost ridicat, prin alegere, la treapta slujirii arhiereşti. A fost hirotonit de Sfântul Epifanie, Arhiepscopul Ciprului (315-403). În acea vreme, în Cipru trăiau mulţi necredincioşi care se închinau idolilor, însă Sfântul Ierarh Tihon a adus pe mulţi dintre ei la adevărata credinţă şi a zidit multe biserici pe care le-a împodobit cu daruri. Şi vieţuind mulţi ani, a cârmuit bine Biserica lui Hristos şi multe minuni a făcut, atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, că îi iubea pe săraci şi se străduia pentru folosul oamenilor, ca un bineplăcut al lui Dumnezeu. S-a mutat în pace la Domnul în anul 424, la 16 iunie.