Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Ier. Partenie, Episcopul Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada

Sf. Ier. Partenie, Episcopul Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 07 Feb 2026

Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului (†318), a fost fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Devine pescar şi duce o viaţă curată închinată lui Dumnezeu. La vârsta de 18 ani este învrednicit de Dumnezeu cu darul săvârşirii de minuni. Aflând de viaţa sa curată şi minunile pe care le săvârşea, fericitul Filip, Episcopul Melitopolei, l‑a trimis să studieze Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă cu dascăli renumiţi. Apoi l‑a hirotonit preot. Mitropolitul Ahile al Cizicului l‑a hirotonit Episcop al Lampsacului. A păstorit cu înţelepciune şi dăruire Biserica, sporind numărul credincioşilor. La adânci bătrâneţi şi încununat de fapte bune, Sfântul Partenie s‑a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în biserica zidită de el în Lampsac.

Sfântul Cuvios Luca din Elada s‑a născut în satul Castoria din Focida (Grecia) din părinţii Ştefan şi Eufrosina, care veniseră aici din insula Egina din cauza atacurilor arabe. Încă din copilărie a mers pe calea credinţei, fiind deprins cu postul şi rugăciunea. Tânărul Luca a plecat din casa părintească pentru a duce viaţă monahală şi a stat în una din mănăstirile din Tesalia. Mai târziu s‑a călugărit și s‑a retras într‑o sihăstrie din muntele Ioaniptra, unde se afla o biserică închinată Sfinților doctori fără de arginţi Cosma și Damian. Sporind în viața duhovnicească, Cuviosul Luca a fost învrednicit cu darul tămăduirii, al prorocirii și al înainte‑vederii. Din cauza năvălirii arabe, Cuviosul Luca s‑a retras în insula Ampia și apoi într‑un loc numit Sotirie, unde împreună cu alți călugări a înființat o mănăstire. Dumnezeu l‑a învrednicit, de asemenea, pe Cuviosul Luca să‑și cunoască mai dinainte sfârșitul. Cu opt zile înainte de a muri, l‑a chemat pe Cuviosul Grigorie preotul și a cerut să‑l îngroape chiar în chilia în care s‑a nevoit.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Ierarh Partenie Episcopul Lampsacului