Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Sf. Mari Mc. Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Sfântul Eustaţie a fost un vestit căpitan de oşti, pe vremea împăratului Traian (98-117). Înainte de a se boteza, numele său era Plachida, iar soţia lui se numea Tatiana. Mergând într-o zi la vânătoare, a văzut în coarnele unui cerb Crucea lui Hristos, ce strălucea mai mult decât razele soarelui, iar pe Cruce era chipul Mântuitorului Iisus. Şi a auzit un glas care i-a spus: Pentru ce mă goneşti, Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preoţii mei creştini şi el îţi va arăta calea pe care s-o urmezi! Deci, s-au botezat el şi toată familia sa şi i s-a dat lui numele Eustaţie, soţiei sale numele Teopista, iar copiilor, Agapie şi Teopist. Murind împăratul Traian şi venind la tron tiranul Adrian (117-138), Eustaţie a fost chemat cu familia sa să jertfească idolilor. Pentru că nu s-au supus, împăratul a poruncit să fie aruncaţi la fiarele sălbatice, însă acelea nimic nu le-au făcut. Atunci, Adrian i-a osândit la moarte. Deci, luându-i închinătorii la idoli, i-au ars de vii, şi aşa, Sfinţii Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist au primit de la Dumnezeu cununa muceniciei. Sfintele lor moaşte se găsesc la Biserica „Iancu Vechi”-Mătăsari din Bucureşti.