Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Alexandru și Antonina; Sf. Sfințit Mc. Timotei, Episcopul Prusei
Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina au trăit în cetatea Crodamon, din Asia Mică, probabil în secolele III-IV. Sfânta Antonina, care îşi ducea viaţa în curăţie şi cu cinste, a fost trimisă într-o casă de desfrânare, din porunca dregătorului Festus, pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos. Prin descoperire îngerească, tânărul Alexandru, prefăcându-se că merge la ea pentru păcat, a scos-o pe Antonina pe ascuns, iar el a rămas în locul ei. Aflându-se acestea, Alexandru şi Antonina au fost supuşi la chinuri şi aruncaţi într-o groapă cu foc. Aşa şi-au luat Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina cununa muceniciei. (Diac. George Aniculoaie)
