Sf. Olimpiada din Farcaşa; Sf. Ier. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

Sfânta Olimpiada din Farcașa (†1967) s‑a născut la 8 septembrie 1880 şi toată viaţa a trăit în judeţul Neamţ. S‑a căsătorit cu Ion Tănase în anul 1903, întemeind o familie frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu cu opt copii: şase fete şi doi băieţi.

„A fost o femeie simplă, care a lucrat virtutea milosteniei, având credinţă puternică şi multă evlavie pentru slujbele Bisericii, crescându‑şi copiii în duhul creştin ortodox. Se nevoia cu multe metanii şi făcea privegheri şi rugăciuni către Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi sfinţii Săi, având multă dragoste, încredere şi nădejde neclintită în ajutorul lui Dumnezeu. Ţinea cu asprime toate zilele de post de peste an. Cunoştea Crezul, pasaje din Sfânta Scriptură şi din Psalmi, rugăciuni, tropare, stihiri de la praznice, toate învăţate de la biserică şi din citirea rugăciunilor de acasă. Povăţuită de duhovnicii mănăstirilor nemţene, avea necontenit gândul la Dumnezeu şi rostea în toată vremea: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!», dar zicea cu smerenie şi stihul: «Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi». Primea cu dragoste pe oricine avea nevoie de ajutor şi miluia cu dărnicie pe cei săraci. Pomenirile morţilor erau pentru ea o datorie sfântă, iar rugăciunea o rânduială zilnică, ţinută cu sfinţenie, având credinţa în viaţa veşnică şi încrederea că faptele bune săvârşite în viaţă sunt cu adevărat luate în seamă înaintea lui Dumnezeu. A trăit profund credinţa în Mântuitorul Hristos, dând totodată dovadă de multă discreţie. Astfel, a înţeles şi a cunoscut duhovniceşte că harul lui Dumnezeu se revarsă peste cei ce Îi slujesc cu smerenie şi dragoste. S‑a pregătit pentru plecarea din viaţa pământească prin post, spovedanie şi primirea Sfintei Împărtăşanii, stăruind până în ultimele clipe în rugăciune şi cântări spre slava lui Dumnezeu, adormind cu pace în ziua de 4 iulie 1967. Pentru grija de aproapele, pentru osteneala şi milostenia săvârşite cu bucurie şi dragoste în numele lui Hristos, pe Sfânta Olimpiada, rugătoarea pentru cei aflaţi în suferinţe şi nevoi, o pomenim astăzi cu credinţă şi evlavie, cinstind‑o ca pe una ce ne este mijlocitoare în ceruri la tronul Preasfintei Treimi” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei (†740), s‑a născut pe la anul 660 în Damasc, din părinţi creştini. A vorbit abia la vârsta de 7 ani, „fiind izbăvit de neputinţă prin împărtăşirea cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. De atunci, a vădit o mare iscusinţă în folosirea cuvântului, ca şi în pătrunderea tainelor Dumnezeieştii Scripturi. La vârsta de 15 ani a mers la Ierusalim, unde a devenit călugăr la Biserica Sfântului Mormânt. După numai câţiva ani, Patriarhul Teodor al Ierusalimului l‑a făcut secretar al său, iar, când s‑a adunat al VI‑lea Sinod Ecumenic, în anii 680‑681, la Constantinopol, sub împăratul Constantin Pogonat (668‑685), Sfântul Andrei a fost trimis de patriarhul său cu mărturisirea de credinţă a Bisericii Ierusalimului. A rămas în Constantinopol, iar pentru înţelepciunea şi bunătatea sa a fost rânduit purtător de grijă pentru orfelinatele şi azilele de bătrâni ale Bisericii de acolo. În anul 711 a primit şi harul arhieriei, fiind ales Episcop al cetăţii Gortina şi Arhiepiscop al Cretei. În anul 712 a fost chemat să participe la un sinod, prin care împăratul dorea să impună noua erezie monotelită, care abia apăruse. La scurt timp, Arhiepiscopul Andrei şi‑a dat seama de rătăcirea acestei învăţături noi, şi‑a retras semnătura dată la sinod şi s‑a pocăit pentru greşeala sa” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

Este cunoscut ca unul din marii scriitori de cântări bisericeşti şi unul dintre primii alcătuitori de canoane imnografice, deosebite prin frumuseţea formei şi adâncimea gândirii teologice. El a compus Canonul cel Mare de pocăinţă, care are 250 de strofe şi se citeşte în Postul Mare, atât în primele patru zile, cât şi la prima Denie din a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paşti.

„Sfântul Andrei Criteanul a mai scris şi alte canoane, care se cântă în Săptămâna Pătimirilor Domnului, la Învierea lui Lazăr, în Duminica Mironosiţelor, la Naşterea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul şi la Zămislirea Sfintei Ana, precum şi stihiri la Întâmpinarea Domnului, la Înălţarea Sfintei Cruci, la Naşterea Domnului Hristos, la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la Sfântul Apostol Andrei, şi multe altele. Se păstrează de la el şi 49 de predici rostite la diferite sărbători. Fiind arhiereu, a zidit un sfânt lăcaş închinat Maicii Domnului şi a restaurat multe alte biserici şi mănăstiri, dar s‑a îngrijit şi de ridicarea unor orfelinate şi case de îngrijire a săracilor, bolnavilor şi bătrânilor. Sfântul Andrei şi‑a păstorit credincioşii întru frica de Dumnezeu, păzind poporul de învăţăturile greşite ale ereticilor şi fiind tuturor pildă vie de jertfelnică dăruire, de viaţă curată şi de bună povăţuire” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).

A trecut la Domnul în ziua de 4 iulie a anului 740, când se întorcea cu corabia în Creta de la Constantinopol, unde a mers pentru a‑i întări pe credincioşi în dreapta învăţătură cu privire la cinstirea sfintelor icoane, ameninţată de iconoclaşti. A fost înmormântat la Eresos, în insula Lesbos. Astăzi, părţi din moaştele sale se găsesc la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, dar şi în Lesbos, în Creta şi în alte locuri ale lumii creştine.